Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită. Starea de alertă expiră pe 16 august.

Coronavirus in RomaniaFoto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Orice decizie va ţine cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă", a spus Orban, la sediul PNL.

El a precizat că se vor analiza solicitările privind continuarea unor activităţi în această perioadă.

"Vom ţine cont de punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de suport tehnico-ştiinţific, din Comisia anti-COVID, din INSP şi, în funcţie de evaluările pe care le vom avea, vom lua şi deciziile politice", a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, în prezent, nu se mai analizează posibilitatea adoptării de măsuri de restricţie.

"Nu ne dorim impunerea niciunei alte restricţii. De altfel, s-au mai adoptat două măsuri: limitarea programului la terase şi portul măştii în spaţiile aglomerate unde nu este posibilă asigurarea distanţei fizice de protecţie. Acestea sunt singurele măsuri de restricţie şi ele nu afectează desfăşurarea activităţilor economice, pentru că obiectivul nostru este acela de a nu mai afecta în niciun fel economia prin măsurile pe care le luăm", a subliniat Orban.

El a indicat că se ia în calcul o altă soluţie pentru terase dacă lucrurile se vor ameliora.