Sibiu: Un bărbat părăsit de soţie, cu nouă copii, a ameninţat că se aruncă de pe acoperişul Primăriei Nocrich

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 august 2020, 15:03 Actualitate | Esenţial


112
Foto: Wikimedia Commons
Un bărbat care a fost părăsit de soţie, nevoit să crească singur nouă copii, a ameninţat, sâmbătă, că se aruncă de pe acoperişul Primăriei Nocrich, de unde a fost convins să coboare de către negociatorul trimis de la Poliţie, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Luciana Lazăr, citată de Agerpres.

Poliţia a sesizat Protecţia Copilului pentru a lua măsuri în cazul celor nouă copii părăsiţi de mamă, în condiţiile în care tatăl acestora a fost transportat, sâmbătă, la Spitalul de Psihiatrie.

"La faţa locului a intervenit un poliţist negociator din cadrul I.P.J. Sibiu, care a reuşit, în scurt timp, aproximativ 15 minute, să îl convingă pe bărbat să coboare, fără a recurge la gesturi extreme care i-ar pune viaţa în pericol. Acesta va fi transportat la Spitalul de Psihiatrie Sibiu. Întrucât soţia acestuia a plecat de acasă şi împreună au 9 copii, a fost anunţat DGASPC pentru a dispune măsuri", a precizat Luciana Lazăr.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3703 vizualizari

  • 0 (8 voturi)    
    Dar n-avea recolta pe cimp... (Sâmbătă, 8 august 2020, 15:10)

    Sparafucile [utilizator]

    Pai cine cunoaste piesa LUCILLE a lui Kenny Rogers stie ca exista si barbati mai nefericiti. Copiii ca copiii, dar ce te faci cu recolta?
    • +6 (6 voturi)    
      Nimeni nu stie (Sâmbătă, 8 august 2020, 15:12)

      Astazi [utilizator] i-a raspuns lui Sparafucile

      cat de nefericit este. Restul e literatura...
      • 0 (8 voturi)    
        Pai uite care-i farmecul literaturii... (Sâmbătă, 8 august 2020, 15:47)

        Sparafucile [utilizator] i-a raspuns lui Astazi

        Reuseste sa ne prezinte personaje mai triste sau mai vesele decit in viata reala. Si sa ne convinga de drama lor. Sau de bucuria lor.
        • +3 (5 voturi)    
          Viata bate filmul (Sâmbătă, 8 august 2020, 16:54)

          Astazi [utilizator] i-a raspuns lui Sparafucile

          sau literatura, sau arta :-)
          • +1 (1 vot)    
            Da, dar e cumplit de trecatoare (Duminică, 9 august 2020, 0:20)

            Sparafucile [utilizator] i-a raspuns lui Astazi

            Toti cei din "Pe aripile vintului" au murit. Filmul a ramas.
  • +1 (13 voturi)    
    Alte... (Sâmbătă, 8 august 2020, 16:03)

    fdaniel [utilizator]

    Alte preocupări, hobby-uri, specializări mai are?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by