Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit joi în zona Ghencea, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

incendiu de vegetatie Foto: ISU Bucuresti-Ilfov

Incendiu se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 10.000 mp. Accesul autospecialelor se face cu dificultate, iar vântul favorizează extinderea incendiului.

În prezent, acționează 12 autospeciale de stingere din străzile: Drumul Cooperativei, Gladiolelor și Ion Conea.

Autoritățile au transmis mesaj Ro-Alert, locuitorilor din zona incendiului.

„Incendiu vegetație uscată zona Strada Brațov, degajări masive de fum. Ocoliţi zona. Eliberaţi căile de acces pentru a facilita trecerea structurilor de intervenţie. Accesaţi canalele media și aplicaţiiile din mediul on-line ale DSU și IGSU pentru mai multe informații și actualizări despre eveniment”, este mesajul pe care l-au primit locuitorii din Sectoarele 5 și 6 și din localitatea Bragadiru, potrivit Mediafax.