Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri care activează pe piaţa imobiliară din Iaşi, arestat într-un dosar cu prejudiciu de 12 milioane de euro

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 30 iulie 2020, 9:17 Actualitate | Esenţial


catuse
Foto: Digi 24
Omul de afaceri ieşean Cristin Zămosteanu, care activează în sectorul imobiliarelor, împreună cu doi dintre angajaţii săi, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de infracţiuni economice cu un prejudiciu de 12 milioane de euro.

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri care activează pe piaţa imobiliară din Iaşi, Cristin Zămosteanu, a fost arestat miercuri seară pentru 30 de zile de către magistraţii Tribunalului Iaşi, la propunerea procurorilor DIICOT, scrie News.ro.

Alte două persoane, Aura Pârvu şi Ovidiu Creţu, au fost arestate în acelaşi dosar, fiind vorba de angajaţi la una dintre societăţile lui Cristin Zămosteanu. Cei trei sunt acuzaţi, între altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. Zămosteanu, Pârvu şi Creţu fuseseră reţinuţi cu o zi în urmă de către procurori.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că prejudiciul adus statului în urma operaţiunilor derulate de cele trei persoane s-ar ridica la 12 milioane de euro.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Iaşi au făcut marţi 40 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că o persoană ar avea calitatea de unic asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale şi ar controla alte societăţi ca administrator de fapt. De asemenea, aceasta ar avea şi calitatea de persoană fizică autorizată. Persoana în cauză ar fi iniţiat o grupare infracţională organizată, ce ar avea drept scop obţinerea de bani prin sustragerea de la plata şi neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, anunţă Poliţia.

Gruparea ar fi acţionat în domeniul imobiliar, cu precădere în construcţii de imobile, achiziţii şi vânzări de imobile.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1004 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    CREDIT OTP (Joi, 30 iulie 2020, 9:23)

    cepreudonim [utilizator]

    Investigati si cum a folosit creditul de la OTP Bank pt cumpararea Pleiada.
  • +4 (4 voturi)    
    N-o fi dat cat trebuie? Toata tara-i la fel. (Joi, 30 iulie 2020, 9:23)

    Amad [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by