Trei sferturi dintre români sunt foarte și destul de îngrijorați cu privire la situația generată de pandemia de COVID – 19 în România, iar 7 români din 10 se tem că s-ar putea și ei infecta cu coronavirus, arată datele unui sondaj IRES publicat marți. Doar 16 români dintr-o sută cunosc personal pe cineva care a fost infectat cu virusul SARS CoV-2, mai arată rezultatele sondajului. De teama coronavirusului, un sfert dintre români spun că și-au anulat vacanța din această vară.

Copil cu masca de protectieFoto: Profimedia Images/Dzianis Apolka/Alamy

Ce mai rezultă din sondaj:

  • Un român din 20 declară că s-a testat din proprie inițiativă pentru COVID -19, iar 6% spun că s-au testat la solicitarea autorităților, în vreme ce 7% s-au testat la solicitarea angajatorului.
  • Aproape 1 din 10 români (9%) a fost deja în vacanță, iar 13% urmează să plece în perioada următoare.
  • Aproape jumătate dintre români (48%) sunt mulțumiți măsurile luate de către Guvernul României pentru protejarea populației în pandemie, în timp de un român din 5 sunt foarte nemulțumiți cu privire la acest aspect.
  • Puțin peste un sfert (28%) dintre participanții la studiu susțin că sunt foarte și destul de mulțumiți de politica economică a Guvernului de la debutul pandemiei, în timp ce 6 din 10 români spun că sunt nemulțumiți.
  • Aproape jumătate dintre români susțin că se informează zilnic cu privire la evoluția epidemiei de COVID – 19 în România, iar televiziunea este canalul principal de informare cu privire la acest subiect pentru cei mai mulți dintre noi.