Decizia Curţii Constituţionale privind dublarea alocaţiilor pentru copii "nu este o opţiune, ci o obligaţie", iar până la 1 august Guvernul va lua o decizie "în corespondenţă cu posibilităţile pe care le are bugetul pentru susţinerea, atât în perioada următoare, cât şi în anii următori", a declarat sâmbătă ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Până la 1 august echipa guvernamentală va lua decizia corespunzătoare pentru punerea în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale. Suntem pregătiţi să luăm această decizie în corespondenţă cu posibilităţile pe care le are bugetul pentru susţinerea, atât în perioada următoare, cât şi în anii următori. (...) Subliniez faptul că decizia Curţii Constituţionale nu este o opţiune, ci este o obligaţie", a declarat Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă, întrebată dacă Guvernul va pune în aplicare legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii, în urma deciziei CCR.

Ministrul Muncii a spus că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte o situaţie a încasărilor la buget în baza căreia Guvernul va anunţa decizia privind modul în care vor fi făcute majorările de alocații și pensii.

Ea a acuzat că primeşte la minister din partea PSD aproape zilnic proiecte "de dublare, de triplare, de patru, de cinci ori a mai multor tipuri de cheltuieli, fără să indice sursa bugetară, conştient, PSD, că aceste propuneri sunt populiste şi că nu pot avea toate corespondent în posibilităţile bugetare".

Sesizarea Guvernului Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost respinsă în 15 iunie de Curtea Constituțională. Astfel, CCR a decis că este constituțională legea prin care era respinsă Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august. Premierul Ludovic Orban a susținut în mai multe rânduri că nu este posibilă dublarea alocațiilor, efortul financiar fiind de 7 miliarde de lei.

După decizia CCR, premierul Ludovic Orban a spus că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor copiilor, dar va fi căutată o soluţie pentru ca alocaţiile să crească în acest an.

În decembrie 2018, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă a PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună.

În 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat această lege, carae urma astfel să intre în vigoare. Guvernul Orban însă a emis o Ordonanță de Urgență pentru amânarea termenului de majorare a alocațiilor până la 1 august.

În 3 iunie, Camera Deputaților a respins Ordonanţa Guvernului Orban care amâna aplicarea dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august. Ulterior, Guvernul a atacat la CCR această lege de respingere a amânării măsurii de dublare a alocațiilor.

“Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică”, argumenta Ludovic Orban decizia de a ataca legea la CCR.

Orban susținea, în 22 iunie, că Guvernul dorește să crească alocațiile, dar că acest lucru va fi posibil doar progresiv. "În baza raportului semestrial privind starea economiei, vom stabili cu cât vom putea crește alocațiile. Ne dorim creșterea. Vom stabili un grafic de creștere progresivă, astfel încât, să reușim creșterea cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment”, a mai spus Orban. El afirma că dublarea alocațiilor implică un efort financiar de 7 miliarde de lei.

Legea adoptată de Parlament stabilește majorarea alocațiilor pentru copii astfel:

  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.