Bilanțul Parchetului General în prima jumătate a anului 2020: 4 rechizitorii, peste 300 de clasări / Cele mai multe clasări, la Secția specială

de R.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 iulie 2020, 11:52 Actualitate | Esenţial


Statuia zeitei dreptatii, Themis, din holul Parchetului General
Foto: Agerpres
Patru rechizitorii și peste 300 de clasări - acesta este bilanțul secțiilor operative din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în prima jumătate a acestui an.

Potrivit unui răspuns transmis HotNews.ro de biroul de presă al Parchetului General, în data de 10 iulie, la secțiile operative situația arăta astfel:
  • 85 dosare prin clasare și 3 prin rechizitoriu de către Secția de urmărire penală și criminalistică;
  • 10 dosare prin clasare de către Secția parchetelor militare;
  • 212 dosare prin clasare și 1 dosar prin rechizitoriu de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
Până la data de 10 iulie, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică erau înregistrate 17 dosare având ca obiect zădărnicirea combaterii bolilor și un dosar având ca obiect achiziții publice, acesta din urmă fiind declinat către Direcția Națională Anticorupție.

De la data de 10 iulie, s-a mai dispus o clasare răsunătoare. Este vorba de cazul fostului ofiter MAI acuzat că a infectat zeci de persoane și cadre medicale de la Spitalul Gerota.

Procurorii au argumentat în soluția de clasare că „nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”.

De notat că Gabriela Scutea a preluat conducerea Parchetului General la finalul lunii februarie 2020.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5667 vizualizari

  • +29 (31 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 12:15)

    [anonim]

    • +14 (18 voturi)    
      Parchetul Gereral e un laundromat? (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 12:41)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui

      Bilanturile din anii de dinainte de dottore Ponta cum arata?
  • -7 (21 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 12:34)

    [anonim]

    • +4 (20 voturi)    
      Ce treaba are (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 12:48)

      kofa [utilizator] i-a raspuns lui

      Johannis cu Parchetul General?Intreb si eu...
      • +3 (19 voturi)    
        Doar o simpla diagrama (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:26)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui kofa

        Johannis <->"guvernul meu"<-> Predoiu <->Scutea
        • +4 (14 voturi)    
          relax (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 15:27)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

          Astia nici nu stiu comunicatul lui ioha in care s-a mandrit ca a numit-o pe scutea, l-a laudat pe perdoiu pentru propunere, si a spus ca avizul negativ al csm nu e mare chestie.
  • +20 (24 voturi)    
    Cat de bine integrat in sistem e si Predoiu ! (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 12:37)

    Susufler0 [utilizator]

    Nimic care sa deranjeze binomul PSD-PNL nu s-a intamplat de cand e ministru tipul asta !

    PS. Si nici nu o sa se intample ! :(((
  • +18 (20 voturi)    
    Pe tavanul (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 12:42)

    Mitrica [utilizator]

    unei judecătorii din nordul țării se păstra, probabil de când a fost construită, în perioada imperială, o inscripție celebră: ”Fiat justitiam et pereat mundi”. De la masă judecătorii care s-au perindat prin sală au împărțit nedreptăți cu toptanul. Nu știu dacă au văzut vreodată inscripția, dar deviza lor era, dacă se poate spune așa ”fiat injustitiam (buzunarul meu să fie plin) et pereat mundi”. Asta rezulta din ”sentințele lor”. Așa și cu statuia dreptății. Dacă e acolo, nu înseamnă că se și face dreptate, mai degrabă invers. Probabil PG crede că dacă are statuia ”dreptății” în hol, ea, dreptatea, nu mai trebuie făcută. Scoateți-o și puneți în locul ei statuia lui Hades. Acolo sper să ajungă...
  • +5 (13 voturi)    
    Omul sfinteste locul (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:13)

    EU_e_cu_noi [utilizator]

    Nu s-a dorit niciodata si nici acum nu se doreste ridicarea MCV. Preocuparea politicienilor de ieri si de astazi este sa scape de toate problemele cu justitia pe care le au si sa poata controla deciziile judecatoresti. Indiferent de pretul platit de Romania si de romani, ei vor scapa si isi vor albi dosarele. In acel moment initiativa "Fara penali in functii publice" va putea fi adoptata pentru ca nu vor mai exista cercetati penali in lumea politicienilor. O tara corupta, fara corupti.
  • +11 (15 voturi)    
    E limpede (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 13:45)

    Gheorghe Pudila [anonim]

    Florea Adina trebuie investigata urgent de SIIJ (SS-ul pesedist al Tudorelului) pentru:
    - abuz in functie
    - risipa de resurse
    - incompetenta
    - grave prejudicii de imagine aduse justitiei, fapta in forma continuata
    - malpraxis

    Acum ori niciodata!
  • +12 (14 voturi)    
    doar o părere! (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 14:45)

    Fu Thien Zbang cenzuratul [utilizator]

    TOATE instanțele sunt corupte la greu!!
    n-am văzut sau citit de vreo anchetă complexă care să dezvăluie conexiuni între parchete,curți de apel ccr,etc!!!
    presa din ro e sub influența politrucilor și este subordonată total!
    așa zișii jurnaliști sunt școliți la facultățile controlate de abramburica,unde ,încă se mai dau examene-test!!
    nu mai sunt jurnaliști de investigații independenți sau cu moralitate necoruptă!
    poate greșesc dar toată istoria noastră e marcată de schimbări de regim violente!adică,parlamentarii,edilii locali,etc,nu știu decât de frică de mulțimile ajunse la disperare!cred că abia atunci mămăliga explodează!
    păcat că se întâmplă atât de rar!!
  • +8 (8 voturi)    
    zmei si lei paralei! (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 16:29)

    revo [utilizator]

    PATRU (4) rechizitorii in 6 luni! Wow! Ce performanta! Zdrobitor! Colosal! Nemaivazut! Ne-mai-in-tal-nit!!!

    Scuzati intrebarea : cati angajati sunt in onor Ministerul Public? Dar in Parchetul General? La cat se ridica salariile lor? Dar celelalte cheltuieli? In final, pentru ce este nevoie de acest stabiliment, denumit, pompos, Ministerul Public? Al carui public? Al Mafiei politice, financiare, economice, al Mafiei din Justitie? Pai atunci sa-i plateasca pe trantorii aia din buzunarul lor personal, ca, pentru tara, acest stabiliment este doar o gaura imensa in buget.

    PS: dupa aceasta revelatoare dare de seama, denumirea institutiunii trebe schimbata, ea trebe sa reflecte realitatea - Parchetul general al albirii coruptiei si incompetentei din InJustitie.
    • 0 (0 voturi)    
      e si o parte pozitiva (Duminică, 26 iulie 2020, 13:46)

      sareta [utilizator] i-a raspuns lui revo

      Acesti asa zisi impartitori de dreptate sunt atat de prosti incat nu-si dau seama ca prin solutiile lor imbecile de a "proteja" jefuitorii si-au pregatit craca taiata Bugetul s-a golit si vor ramane si ei fara banuti si asta cat de curand !
  • +10 (10 voturi)    
    Da , avem mare nevoie de SS , (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 17:17)

    kokos [utilizator]

    1 rechizitoriu si 212 clasari ! Bani tocati degeaba.
  • +1 (3 voturi)    
    Foarte bun acest parchet general! (Sâmbătă, 25 iulie 2020, 23:48)

    constatator [utilizator]

    Face clasari doar ca sa nu munceasca!
    E greu sa te pui in romania cu initiatorii legilor si ei nu ii contrazice prin cercetari sa nu li se taie pensia aia speciala!
    Multumim PSD.(


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by