Angajaţii sănătoşi ai companiilor pentru care Direcţiile de Sănătate Publică dispun suspendarea activităţii în urma infectării unor salariaţi cu noul coronavirus vor beneficia de indemnizaţie de şomaj tehnic, în urma unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, dacă Direcţia de Sănătate Publică dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Indemnizația se va acorda pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. Măsura este valabilă până la sfârşitul anului, conform Ministerului Muncii.