Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind trecerea direct în retragere a general-locotenentului cu trei stele Cezarian Buga din Ministerul Apărării Naționale, din data de 22 iulie 2020.

Lege promulgata (foto arhiva)Foto: Facebook - Klaus Iohannis

Cezarian Buga era judecător la Curtea Militară de Apel București.

O investigație publicată în 2015 de site-ul linx.crji.org afirma că dosarele în care figurau generali și șefi de servicii secrete ajungeau la aceiași doi judecători ai CMA, Gheorghe Manea și Cezarian Buga.

„Aceștia ar fi devotați vicepremierului Oprea și sistemului pe care acesta îl reprezintă, al ofițerilor superiori de rang înalt”, potrivit sursei citate, care cita un magistrat care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Site-ul linx.crji.org a publicat și un profil al lui Cezarian Buga, general locotenent cu trei stele.

Mai jos, câteva paragrafe din acest profil publicat în anul 2015:

  • „Născut pe 22 iulie 1955, Buga a avut o ascensiune spectaculoasă în ultimii șase ani, când a obținut trei avansări, de la colonel la general locotenent. În schimb, ca să avanseze de la căpitan la colonel, Buga a avut nevoie de 18 ani. În 1990 era căpitan de justiție la Tribunalul Militar Teritorial București și judeca dosarele inculpaților în evenimentele din decembrie 1989, alături de maiorul Aurel Dumbravă. Cei doi sunt și azi colegi în CMA, doar că situația s-a inversat: Buga îi este superior, cu trei grade, colonelului magistrat Dumbravă.
  • Ca judecător al Curții Militare de Apel, Buga a respins revizuirea condamnării la moarte a disidentului Constantin Răuță. Acest om de știință, racolat de Securitate ca ofițer de informații externe, a cerut azil politic în SUA. Răuță a lucrat 24 ani pentru americani, la centrul de cercetări NASA. Regimul comunist l-a judecat pentru trădare şi l-a condamnat la pedeapsa capitală.
  • Buga a făcut parte şi din completul care a decis eliberarea provizorie, din motive medicale, a generalului Mihai Chițac, deși legea prevedea că acesta poate fi tratat sub pază. Chiţac are o condamnare de 15 ani de închisoare, pentru reprimarea revoluționarilor din Timișoara, în 1989.
  • Cezarian Buga a urmat cariera de magistrat, ca şi tatăl său, judecător în regimul comunist. Constantin Buga a condus Judecătoria din Roșiorii de Vede, orașul natal al fiului. Buga senior a fost ales apoi judecător la Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste România. A fost eliberat din funcție de la Curtea Supremă de Justiție, imediat după căderea lui Ceaușescu, în ianuarie 1990. (...) Carmen Mariana Buga, soția generalului locotenent magistrat Cezarian Buga, lucrează pentru Guvernul Ponta, consilier juridic la Departamentul de Luptă Antifraudă”.