Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă și eminența cenușie a programului economic al PSD, artizan al mai multor măsuri economice controversate, scapă de ancheta declanșată de DIICOT după acesta a publicat pe Facebook, în august 2018, protocolul secret între Parchetul General și SRI.

Darius ValcovFoto: Facebook - Darius Valcov

La sfârşitul lunii februarie, DIICOT a decis să renunţe la urmărirea penală împotriva lui Darius Vâlcov pentru infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională.

Soluția a fost confirmată marţi de către Curtea de Apel Bucureşti, la cererea procurorilor DIICOT.

  • "În baza art.318 alin.15 Cod procedură penală, admite cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală - Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism şi a Criminalităţii Informatice. Confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală faţă de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, prevăzută de art. 407 alin. 3 din Codul penal. Definitivă", este decizia Curții de Apel București.

În 23 august 2018, fostul consilier al premierului Dăncilă a publicat pe pagina personală de Facebook o copie a unui document clasificat intitulat ’’Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”. Postarea a inclus șase pagini din document, pe care erau înscrise numerele de înregistrare, documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, preciza atunci DIICOT.

Procurorii de la Parchetul General au descoperit că o grefieră de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa a fotocopiat protocolul SRI - Parchetul General, iar copia documentului ar fi ajuns la Darius Vâlcov, care l-a publicat pe Facebook. Conform unor surse judiciare citate de Agerpres, documentul ar fi fost copiat la cererea Adinei Florea, în prezent procuror la Secţia specială.

Grefiera respectivă a fost anchetată de procurorii de la Parchetul General, însă aceştia au dispus renunţarea la urmărirea penală, pe motiv că ea a efectuat o copie de pe un document clasificat la solicitarea unei persoane în raport cu care se afla într-o poziţie de subordonare.

Partea din anchetă care o privea pe Adina Florea a fost preluată de Secţia specială de la DIICOT, dosarul fiind clasat în mai 2019.