VIDEO Ludovic Orban: Nu avem posibilitatea să dublăm alocațiile pentru copii / O să gândim un mecanism de majorare într-o perioadă de timp

de R.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:13 Actualitate | Esenţial


Ludovic Orban
Foto: Agerpres
Premierul Ludovic Orban a afirmat sâmbătă că Guvernul nu are posibilitatea de a dubla alocațiile, după decizia Curții Constituționale, dar va gândi un „mecanism” de majorare a acestora „într-o perioadă de timp”, fără a preciza însă despre ce interval este vorba.

„Este clar, vă mai spun încă o dată, tot sincer, așa cum mă cunoașteți, nu avem posibilitatea să dublăm alocațiile”, a spus primul ministru, întrebat de ziariști ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii.

„O să gândim un mecanism de creștere a alocațiilor care să permită o creștere la un nivel așteptat într-o perioadă de timp”, a adăugat Ludovic Orban, care a promis că „în două săptămâni vom soluționa această problemă”.



În 15 iulie, sesizarea Guvernului Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost respinsă de Curtea Constituțională. Astfel, CCR a decis că este constituțională legea prin care era respinsă Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate", potrivit unui comunicat al Curții.

În decembrie 2018, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă a PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună.

În 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat această lege, carae urma astfel să intre în vigoare. Guvernul Orban însă a emis o Ordonanță de Urgență pentru amânarea termenului de majorare a alocațiilor până la 1 august.

În 3 iunie, Camera Deputaților a respins Ordonanţa Guvernului Orban care amâna aplicarea dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august. Ulterior, Guvernul a atacat la CCR această lege de respingere a amânării măsurii de dublare a alocațiilor.

“Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică”, argumenta Ludovic Orban decizia de a ataca legea la CCR.

Orban susținea, în 22 iunie, că Guvernul dorește să crească alocațiile, dar că acest lucru va fi posibil doar progresiv. "În baza raportului semestrial privind starea economiei, vom stabili cu cât vom putea crește alocațiile. Ne dorim creșterea. Vom stabili un grafic de creștere progresivă, astfel încât, să reușim creșterea cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment”, a mai spus Orban. El afirma că dublarea alocațiilor implică un efort financiar de 7 miliarde de lei.

Legea adoptată de Parlament stabilește majorarea alocațiilor pentru copii astfel:
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4051 vizualizari

  • +1 (19 voturi)    
    Dar pentru (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:22)

    galeo [utilizator]

    Neimpozitarea IT-istilor, cota progresiva de impozitare si eliminarea taxei pe lacomie aveti bani.
    • +6 (18 voturi)    
      Lasă IT-știi, vezi de acoperiți. (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:31)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      De structurile de forță, de bugetari, de pensionarii speciali. Acolo sunt găurile negre din economie.
      • -5 (11 voturi)    
        IT-isti (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 18:21)

        Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

        Corect!!! Sa impoziteze pe mamaie cu imensa pensie de 1000 de lei ca e batrana si neproductiva , mai are un an doi si gata...sa lase IT-stii in pace cu impozitarile astea staliniste ca si asa majoritatea sunt platiti pe firme infiintate in state unde impozitul pe profit este zero...

        Din contra ar trebui sa li se acorde prime de la stat pentru statutul special de IT-isti si pentru faptul ca majoritatea nu au parcurs sistemul mafiot de invatamant numit Facultate....(la ce trebuie? in conditiile in care capeti job neimpozitat..)
        • +5 (9 voturi)    
          fals - facultate de profil, firma anumite cod CAEN (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 22:05)

          jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Criogenia

          Trebuie sa ai studii la anumite facultati de profil ( electronica, automatica, informatica).
          Firma trebuie sa aiba anumite coduri CAEN.
          Plus un anumit nivel de venituri per angajat din licente software.
          E adevarat ca limita de venituri de 10 mii de dolari era mai greu de obtinut in 2003, acum se aplica usor si pentru firme care fac outsourcing (plata salariilor angajatilor).
          Pensionara nu plateste impozit pana la 2000 lei si beneficiaza gratuit de sistemul de sanatate
          • 0 (6 voturi)    
            Adevarat este (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 23:14)

            Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

            Am o gramada de cunostinte care sunt platiti cu 25-30 mii roni pe luna din afara iar unul din ei are bacul picat de 2 ori si a renuntat...multi cand aud de facultate incep sa rada, au invatat sa faca ceva-ul ala pe calculator, fac bine si bravo lor!

            Cascavalul vine pe carduri de la banci din USA in limita a 9900usd lunar ocolind astfel controlul antifrauda si spalare a banilor.(cred ei ca nu-s monitorizate tranzactiile astea pana da cu ei de pamant IRS-ul).

            Nu zic ca nu e bine sa castige oamenii bani si nu spun ca toti procedeaza fraudulos, dar ca sa compari pensia unui om care a muncit si cotizat pana la batranete pentru maxim 400 euro neimpozabili si moarte sigura in sistemul romanesc de sanatate cu veniturile evazionistilor....nu ti se pare ca e cam de pork? Cu tot respectul dar am impresia ca numai proostii mai platesc impozite in Romania, restul contabilizeaza venituri din fraude cu ajutorul direct al guvernelor...

            Cu alte cuvinte daca pe ANAF-ul romanesc nu-l intereseaza de sumele de bani venite aiurea din afara tarii sa fi sigur ca IRS-ul le contabilizeaza RETROACTIV , si dupa 40 de ani in USA daca esti prins cu frauda nu scapi, nu exista amnistie si prescriere in legislatia americana.
            • +1 (1 vot)    
              Aia nu sunt "IT-isti", ci muncitori ilegali (Luni, 20 iulie 2020, 0:19)

              jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Criogenia

              dar tocmai de asta a fost bine sa existe niste beneficii pentru IT-istii angajati legal ca sa se deschida firme locale si sa nu se faca "plati informale". Exista contractarea ca PFA sau variantele cu plata prin actiuni unde se plateste impozit, dar nu se platesc contributii decat la minimul pe economie sau dividende la firme deschise in paradisuri fiscale unde nu se plateste nimic daca s-a platit acolo deja, etc)
          • -1 (5 voturi)    
            Bravo (Duminică, 19 iulie 2020, 9:01)

            Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

            Nu crezi ca e cam de porcsa compari 400 euro pe luna maxim neimpozabili si "beneficiul" sistemului de sanatate romanesc dupa o viata de cotizat cu veniturile frauduloase ale unora?

            Am impresia ca numai fraierii mai platesc impozit in Ro.

            O gramada de cunostinte am care n-au facultate si castiga din contracte IT 25-35 mii roni pe luna bani platiti pe carduri deschise in USA despre care ANAF habar nu are...va afla doar daca la un moment dat IRS-ul american anunta tranzactiile respective.

            Asadar bani ascunsi de la impozitare.

            Doamne fereste nu zic ca-i rau, oricum daca plateau impozite ii furau guvernantii imediat asa ca mai bine nu, insa nu pot sa aplaud cand cotizatia de o viata a unui om este redusa la doar maximum 400 euro si siguranta imbolnavirii premature in spitalele romanesti...e de tot plansul prietenas.
    • +2 (2 voturi)    
      vezi ca la sub 100 mii de IT-isti (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 21:58)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      care nu platesc impozit la salarii LA ALB, dar ei si fermele platesc contributii in tara si nu prin Germania... sunt 500 mii de "constructori" care nu platesc nici impozit, nici sanatate, nici somaj, chiar nici o parte din contributia la pensie - desi beneficaiza de toate.
      Pe langa astia adevaratii bani sunt sifonati prin firme (impozite modice la firmele mici cu valoare adaugata mare, unii deduc TVA, altii cumpara masini sau chiar yachturi sau avioane), PFA, drepturi de autor,
      Hai sa facem un calcul: sa zicem 100 mii de IT-isti (desi nu toti se califica) cu salariu mediu de 8000 lei pe luna. 10% impozit = 1 miliard anual care oricum se duc in consum - cresterea alocatiilor pe 2 luni. Dar firmele genereaza 6% din PIB, vreo 60 miliarde de lei.
    • 0 (0 voturi)    
      Mda (Duminică, 19 iulie 2020, 10:34)

      Fanel01 [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Neimpozitarea it-istilor si pentru pensiile speciale sunt bani ?
  • +2 (20 voturi)    
    ar fi mai bine sa plecati si sa ne lasati (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:22)

    alfa1 [utilizator]

    nu puteti spune decat ca nu aveti posibilitate la nimic . Duceti-va acasa !!!
    • +1 (3 voturi)    
      De unde mai primești pomană dacă pleacă? (Duminică, 19 iulie 2020, 10:09)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui alfa1

      De ei sunt plătiți toți pomanagii statului.Lipsa ta de cunoștințe se vede din modul cum interpretezi o măsură de a ține la lumină niște afaceri.În IT poți foarte bine să lucrezi din România,de acasă și să declari că lucrezi în altă țară.Scutirea face că cei cu afaceri IT să-și declare corect afacerile și banii să rămână,să circule în România.
  • +4 (16 voturi)    
    Sa platiti indemnizatii pentru crestere copil (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:24)

    galeo [utilizator]

    In cazul parintilor cu venituri mari, sa le platiti indemnizatie 85% timp de 2 ani aveti bani.
    • +2 (4 voturi)    
      Comunisti (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 18:23)

      Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Au fost si vor ramane mereu...
    • +1 (3 voturi)    
      oare aia nu platesc si contributiile mari? (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 22:07)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      plus ca e mai nou limitat la 8500 lei / luna.
      Ne trebuie si parinti educati si inteligenti care poate transfera ceva generatiilor urmatoare, nu doar pirande asistate social.
  • +5 (15 voturi)    
    mai bine majorati deficitul (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:25)

    Je__ [utilizator]

    si preturile la imobiliare

    e mai usor de majorat

    ca asa-i cand esti administrator de interese, dai unde trebuie, nu unde e nevoie
    • +1 (11 voturi)    
      Asa e de dreapta (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:06)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      In stil romanesc
  • +14 (22 voturi)    
    Parerea mea (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:29)

    Luk [utilizator]

    E sa amani cresterea alocatiilor pana imbatranesc copiii si le poti transforma in pensii. E win-win.
    • +12 (16 voturi)    
      Masuri pentru a putea majora pensiile (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:08)

      Cozmin30 [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      Nu aven nevoie de un guvern care doar se plange ca nu sunt bani, dar nu cauta si nu gaseste solutii ca sa fie bani.
      Pentru masti neconforme, dar la preturi astronimice au gasit bani.
      Nu au rezolvat in noua luni absolut nicio problema.
      - Nu au gasit solutii pentru majorarea pensiilor.
      - Nu a desfiintat Sectia Speciala.
      - Au numit procurori sefi incompetenti sau lasi, care au ingropat dosarul 10 august.
      – Nu au desfiintat sau nu au impozitat pensiile speciale si nesimtite
      – Nu au redus numarul si veniturile bugetarilor taietori de frunze la caini
      – Nu au redus salariile nesimtite si nemeritate ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor, ale celor de la ASF, ANRE, ANCOM etc
      – Nu au desfiintat indemnizatiile falsilor revolutionari
      – Nu au desfiintat indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri)
      – Nu au desfiintat subventinarea de la buget a partidelor (care inseamna milioane de euro lunar)
      – Nu au desfiintat finantarea asa-zisei case regale
      – Nu au desfiintat Institutul Tapului Levantin
      – Nu au redus masiv sumele din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane si indestuleaza clientela politica
      – Nu au confiscat averile marilor corupti si marilor infractori, cafre au devalizat tara (conform legii confiscarii extinse).
      • +3 (7 voturi)    
        Nu-i intereseaza (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 18:29)

        Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        Au castigat alegerile terminand-ul pe Dragnia si pentru ei a fost suficient, acum pana la alegeri trebuie doar sa mai termine pe unul din opozitie si castiga iar nefacand nimic...se bazeaza doar pe prostiaa umana.

        Ce spui tu acolo nici nu le vor baga in seama, in Romania alegerile se castiga cu circ nu cu fapte si masuri concrete.
      • +2 (4 voturi)    
        Treaba reala este (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 20:29)

        Luk [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        Ca amanarea algerilor nu-i ajuta deloc. Cu cat o sa treaca mai mult timp, cu atat mai jos vor fi astia de la USL. Daca n-au scazut 10% in ultima luna e mare minune.
        Cred ca niciunul dintre cei care au fost in Piata pe 10 August nu mai voteaza PNL (despre PSD nici n-are rost sa discutam).
      • +2 (2 voturi)    
        stai sa vezi ce-a facut psd-istii (Duminică, 19 iulie 2020, 1:24)

        ics_11 [utilizator] i-a raspuns lui Cozmin30

        Uite ce-au facut psd-istii :
        - Au dat legi in favoarea hotilor
        - Au pus minerii si famdarmii sa dea in populatie
        - Au infiintat Sectia Speciala.
        - Au numit procurori incompetenti sau lasi, care au ingropat dosarul 10 august
        – Au infiintat pensiile speciale si nesimtite
        – Au crescut numarul si veniturile bugetarilor taietori de frunze la caini
        – Au stabilit salarii nesimtite si nemeritate pentru parlamentari, primari, consilieri, pentru cei de la ASF, ANRE, ANCOM etc
        – Nu au desfiintat indemnizatiile falsilor revolutionari
        – Nu au desfiintat indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri)
        – Au stabilit subventii de milioane de eur de la buget pentru partide
        – Nu au desfiintat finantarea asa-zisei case regale
        – Nu au desfiintat Institutul Tapului Levantin
        – Au crescut masiv sumele din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane si indestuleaza clientela politica
        – Nu au confiscat averile marilor corupti si marilor infractori, cafre au devalizat tara (conform legii confiscarii extinse).
        si multe multe altele.
    • 0 (2 voturi)    
      Mărirea alocațiilor o vor plăti copii. (Duminică, 19 iulie 2020, 10:13)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      PSD și-a bătut joc de copii.Ca să dublezi alocațiile trebuie să te împrumuți.Împrumuturile vor fi plătite de actualii copii când vor fi mari.În loc să se bucure de banii câștigați din munca lor vor trebui să plătească datoriile făcute din prostia PSD.Dacă ar fi bani din dezvoltare economică,da,PSD avea dreptate.Așa,are.Răutate.
  • +10 (16 voturi)    
    NU VREȚI!!! NU IUBIȚI COPIII!!!!!! (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:49)

    Tayen [utilizator]

    Bani puteți lua de la pensiile speciale, de la „servicii”, puteți interzice pensionarea haitelor la 40-45 de ani, puteți desființa pomenile date bugetarilor: vouchere de vacanță, norma de hrană, sporuri fanteziste. Reduceți numărul de bugetari cu 50%. Bani sunt dar nu vreți!
    PUR ȘI SIMPLU NU VĂ PASĂ DE VIITORUL COPIILOR, ADICĂ DE VIITORIL ȚĂRII!!!!
  • +15 (19 voturi)    
    Nu aveti bani pt copii (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 12:52)

    Blackball [utilizator]

    dar aveti bani sa platiti amenzi usturatoare pt neimplementarea directivelor europene. Tocmai ce aveti de platit 3 mil euro. Cine raspunde de banii nostri aruncati pe apa sambetei?
    • +1 (3 voturi)    
      parca difera un pic ordinul sumelor (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 22:09)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Blackball

      alocatiile costa atata in fiecare zi.
      Iar daca e vorba de conditiile puscariasilor (infractori dovediti) - sunt prea bune.
  • +14 (18 voturi)    
    si cu legea cum ramane (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 13:16)

    nash pandelica [utilizator]

    daca n'aveti bani, mergeti in palavrament, justificati si modificati legea.
    legea asta a trecut prin palavrament, a fost votata in majoritate...covarsitoare si promulgata de marele tata alb de la cotrocesti.
    faceti'o legal, altfel sunteti un guvern faradelege.
    si creati si un bun precedent, pt. guvernarile viitoare.
    de voinat poporului, exprimata prin referendum, v'ati batut joc, toate partidele usl'ul vechi, usl'ul recent in care ati cooptat si pdl, si uselelu ultra plus.
    toate partidele, toti politrucienii ati ignorat vointa boborului, palavramen de 300. acum nesocotiti si legi, pe care voi le'ati votat, actualul presh le'a promulgat si ccr le'a validat din pct. de vedere constitutional.
    scuza cu n'aveti bani nu se pune. imprumutati, sunt copiii nostri, ai tazarii. e viitorul lor, viitorul tzarii, cea mai buna investitie.
  • +15 (21 voturi)    
    Ro. junk financiar! (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 13:22)

    Stropuleanu [utilizator]

    sa vina pesdeleaua sa le dubleze, tu, orbanoglu, mergi acasica bre, esti vremelnic de cand te-ai instalat in functie, te-ai grabit si ,,graba strica treaba"!

    ai scos psd-ul din tomberonul istoriei si l-ai transformat in opozitie majoritar parlamentara, nevlegulule!
    • +1 (9 voturi)    
      Corectă observația. (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:29)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui Stropuleanu

      Dacă nu se grăbeau, acum ar fi avut un minim 60% din voturi. Acum nu cred că vor depăși 20%.
    • +1 (9 voturi)    
      e opera lui iohan (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:38)

      gogpintenog [utilizator] i-a raspuns lui Stropuleanu

      nu neaparat ludovic e de vina... ionahul! Asta e marele vinovat pt resuscitarea pesedelei. De aia tot iese si da in ei, ca s-a convins ce gafa a facut. De-ar fi avut rabdare un an....
      • 0 (4 voturi)    
        Iohanu/Orban (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 18:36)

        Criogenia [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

        Voi inca mai credeti ca in PNL iau decizii astia doi...

        Macar vedeti cine, cand si cum i-a spalat de dosare penale si de cate...iar in cazul Paharnicului de puscarie pe fata , toata Romania a auzit inregistrarea "ilegala" cand cersea 50 mii euro si celebrul sut in dos de la afaceristul respectiv...

        Ce le place unora sa uite, ne vom trezi la conducere in felul asta numai cu infractori.
    • +5 (5 voturi)    
      dar de ce nu le-a marit PSD anul trecut? (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 22:13)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Stropuleanu

      sau de 3 ani de cand a fost la putere?
      Si anul trecut s-au tiganit cateva luni pana le-au marit cand s-a votat amendamentul PNL la buget pentru cresterea alocatiilor.

      La fel in 2015, Ponta a fost obligat sa mareasca alocatiile (erau nemodifcate din 2008). Tot asa USL avea majoritate covarsitoare din 2012.
  • +9 (23 voturi)    
    nu mai bine faci niste pasi spre casa? (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 13:29)

    gogpintenog [utilizator]

    lasa-i pe cei care vor si pot sa gestioneze tara
    • +3 (3 voturi)    
      De accord (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 19:50)

      Observatory [utilizator] i-a raspuns lui gogpintenog

      lasă ți D’le hotii de PSD isti sa “ conducă tzara”eu zic sa-l aduceți pe DraqNea sa conducă din nou.
      Vine PSD eaua și da la toți un litru de ulei și gata , pot fura in continuare, in liniște deplina
      Mentalitatea a rămas aceiasi din 1947 !
  • +8 (10 voturi)    
    gargara .. (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 13:58)

    sareta [utilizator]

    Oricum nici acolo unde aveti posibilitatea nu o folositi ! Cititi 3 minute care-s atributiile directorilor executivi ai DSP-urilor ( cf.Ordinului 1078/27.07.2010 -Anexa 1 ,Art.12).Cum este posibil sa numiti contabile ,juristi,ingineri etc (numai medici NU) la conducerea acestor DSP-uri ?Un ordin se poate corecta intr-o noapte ,cu un singur articol (uitat probabil voit) asta este cu certitudine posibil si nu o faceti. De ce ? Va place cum arata dezastrul pandemiei ...
  • 0 (12 voturi)    
    Dar sa platiti spitalizarea fortata (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:05)

    galeo [utilizator]

    A asimtomaticilor aveti bani
    • +1 (5 voturi)    
      ...asimtomaticilor??? (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 16:22)

      persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      buna asta.
  • +1 (7 voturi)    
    te cunoaștem ezact așa cum ești (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 14:14)

    di livio [utilizator]

    și pă ăla care te-a pus...îl avea pe Bolojan și a pus un măscărici
  • +3 (7 voturi)    
    Bani pentru dublarea sumei la ,,prima casa" (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 15:09)

    lq [anonim]

    de la 70000Euro la 140000 Euro, ai gasit sa le oferii dezvoltatorilor imobiliari si bancilor. Ce targuieli au facut astia in cabinetul tau si al lui Citu (cat ati luat de ati acceptat) se aude DNA?
    • +1 (1 vot)    
      e doar o garantie (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 22:15)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui lq

      nu implica o cheltuiala semnificativa de bani de la buget.
      Taxele catre fondul de garantare sunt platite de clienti.
  • +5 (7 voturi)    
    Au venit asistatii sociali (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 15:13)

    Cristian Udrea [anonim]

    sa se planga prin comentarii ca nu se dubleaza alocatiile pentru cei 10 copii de acasa. Mergeti la munca, invatati un skill nou, puneti mana pe o carte, aspirati sa va creati o situatie financiara incat sa nu fie relevanta o alocatie. Latratul pe hotnews nu va scoate din noroi.
    • +2 (4 voturi)    
      si asta, dar copii sunt condamnati incontinuare (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 18:41)

      richter [utilizator] i-a raspuns lui Cristian Udrea

      e buna olege care sa impuna controlul aspura cheltuirii alocatiei copiilor, mai ales acolo unde sunt parinti alcoolici sau iresponsabili in vre-un mod- sunt prea multi saraci in tara, copii care merg flamanzi la culcare...apoi, lafoarte multe produse pretirilein RO sunt maimari ca in vest- aici ,in RO e vorba de trai a APROAPE decent pt.foarte multi-
  • +3 (7 voturi)    
    daca vreti o tara civilizata (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 17:54)

    young_e [utilizator]

    dublati bugetul educatiei, cercetarii, aduceti alocatiile pentru copii la un nivel EUROPEAN si asigurati conditii bune pentru categoriile copiilor defavorizati. altfel DEGEABA faceti orice autostrazi sau ce elicoptere va trec prin cap.
    • +1 (3 voturi)    
      vrem o tara civilizata (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 20:29)

      hedonistu [utilizator] i-a raspuns lui young_e

      sant corecte solutiile propuse in conitiile in care economia produce aceste sume.Redistribuirile de care se vorbeste (excesele din sistemul bugetar,pensii speciale,alte sinecuri,etc) din pacate nu pot fi luate inapoi-principiul" un drept castigat e bun castigat".Prin urmare pentru a produce bani in plus: investitii,cresterea competitivitatii si eficientei, colectarea mai buna a veniturilor statului, promovarea in functii publce pe baza de competenta si meritocratie.Nu in ultimul rand reformarea din temelii a statului : administrativa (60% din primarii nu isi asigura bugetul propriu),reforma constitutionala (limitarea competentelor unor struct ale st.(ccr,etc,)
    • +1 (3 voturi)    
      dublarea lui peste (Sâmbătă, 18 iulie 2020, 22:20)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui young_e

      dublarea bugetului educatiei creste interesul profesorilor, elevilor sau parintilor? dublarea salariilor nu a crescut calitatea predarii
      dublarea bugetului cercetarii care sa faca ce? sa-si dea salarii cu nemiluita pentru studii majorittatea inutile?
      Eu mai degraba as opta pentru achizitionarea de tablete pentru TOTI copii ca sa poata face scoala online, dar si sa se reduca ghiozdanele alea aberante


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by