Patriarhie: În interiorul bisericii masca este obligatorie. Nu se permite accesul persoanelor cu simptome de infecţie respiratorie

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 17 iulie 2020, 12:17 Actualitate | Esenţial


Interior de biserica
Foto: Pixabay
Patriarhia Română reamintește vineri regulile care trebuie respectate în biserică, în contextul prelungirii stării de alertă în România. Astfel, în interiorul bisericii folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.Nu se permite accesul persoanelor cu tuse, strănut, rinoree.

Patriarhia a transmis vineri, că în contextul prelungirii stării de alertă, începând cu 17 iulie, nu există reguli noi pentru cei care merg la biserică, dar a reamintit recomandările făcute cu o lună în urmă privind participarea credincioşilor la slujbe în interiorul şi în exteriorul bisericilor:
  • Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în aşa fel încât între credincioşi să fie o distanţă de 2 m în orice direcţie (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spaţiul interior disponibil, ceilalţi credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

  • Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanţa între ei va fi de 1,5 m în orice direcţie.

  • În interiorul bisericii, folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

  • Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

  • Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfăşoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

  • Persoanele având COVID - 19, persoanele care prezintă simptome de infecţie, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

  • De asemenea, nu se permite accesul în lăcaşul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

  • Ordinea, disciplina, igiena şi respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnaţi ai bisericii respective.

  • Spovedania credincioşilor şi citirea unor rugăciuni pentru aceştia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât şi credinciosul care se spovedeşte vor utiliza mască de protecţie şi vor menţine distanţa fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorităţii bisericilor şi caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul şi penitentul.

  • Credincioşii ortodocşi români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

  • La intrarea şi ieşirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.

  • La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit.

  • La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

  • Până la normalizarea situaţiei, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia, dar se pot distribui pachete cu hrană, ambalate igienic.

  • La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

  • Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanţei fizice de 2 m.

  • Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăţa înainte şi după terminarea slujbelor, iar stranele şi pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.

  • Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

"Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate permanentă", precizează Cancelaria Sfântului Sinod. (Sursa: Agerpres)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2065 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    construim spital in Pipera si biserica in centru (Vineri, 17 iulie 2020, 12:36)

    Gryphus [utilizator]

    Romania 2020

    - biserica se construieste in centrul orasului, lanaga PARLAMENT

    - spitalul regional se construieste la marginea orasului, in ...Pipera


    tara asta e sanatoasa la cap?
    • -4 (6 voturi)    
      Nici o legatura (Vineri, 17 iulie 2020, 13:33)

      Imperialistu [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      intre una si alta. Nici macar una. Si o spun in conditiile in care nici macar nu ma omor dupa Catedrala Mantuirii Neamului. A fost o ideea teribil de proasta.
  • 0 (2 voturi)    
    mai, oameni buni, (Vineri, 17 iulie 2020, 13:53)

    Cib Ara [anonim]

    de ce nu fac slujbele in aer liber cu distantare si fara masca ? de ce ?
    ca sa nu traga oamenii concuzia ca , constructiile megalomanice si inzorzonate sunt inutile.
    pentru ce au terenuri si curti imense , daca nu sa le foloseasca in acest scop ? ptr ce atata fast si ritualuri si spoaiala, toate inghesuite in cladiri ? PENTRU CE ?
    ca sa nu traga oamenii concuzia ca , constructiile megalomanice si inzorzonate sunt inutile.
    ca sa nu si aduca aminte ce scrie in biblie :
    Matei 18:20
    Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
    • -1 (3 voturi)    
      Matei 16(15-18) (Vineri, 17 iulie 2020, 15:49)

      Altiro [utilizator] i-a raspuns lui Cib Ara

      "Si Iisus i-a intrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt?
      Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui."
      • 0 (2 voturi)    
        Citate din Burebista, nu stii ? (Vineri, 17 iulie 2020, 18:32)

        kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

        .
  • -1 (3 voturi)    
    Un comunicat BOR de bun simț. (Vineri, 17 iulie 2020, 14:48)

    asavreau [utilizator]

    Poate trebuia ca BOR să facă aceste precizări mai de mult,dar,nu-i niciodată prea târziu.Sper să citească și cei care au protestat cu cruci în mâini pretinzându-se credincioși.Află și ei că COVID ucide și neutilizarea măsurilor de protecție te fac criminal fără voie.
  • +2 (4 voturi)    
    De ce, nu veghează Ăl de sus? (Vineri, 17 iulie 2020, 15:20)

    mr_mojo [utilizator]

    Da’ lingurița o mai băgați toți în cerul gurii?
    Da’ poze cu El mai mozoliți?
    Da’ mai veniți pe la uși?
    Da’ taxe plătiți?
    Da’ tot Mercedes?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by