​Curtea Constituţională a României va dezbate miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, transmite Agerpres.

Curtea ConstitutionalaFoto: Curtea Constitutionala

Sesizarea s-a aflat şi pe 8 iulie în atenţia judecătorilor constituţionali, care au decis amânarea dezbaterilor pentru 15 iulie.

La începutul lunii iunie, şeful statului a sesizat CCR, susţinând că actul normativ contravine atât prevederilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi la stabilitatea raporturilor juridice, cât şi legate de calitatea legii.

"Apreciem că stabilirea acestui conţinut, de o asemenea manieră, denotă caracterul pur enunţiativ al reglementărilor, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar", explica Iohannis în sesizare.

Potrivit acestuia, "dispoziţiile conţinute şi, în mod special, cele care ar trebui să constituie obiectul de reglementare au un caracter pur declarativ, deoarece acestea nu sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, ci sunt, mai degrabă, generate de dorinţa de a prestabili, fără echivoc şi într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon".

"Or, legat de esenţa unei legi, ca act juridic al Parlamentului, este însuşi caracterul normativ al acesteia, iar nu unul eminamente declarativ, lipsit de efecte juridice", preciza şeful statului.

Conform sesizării, "scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis determinat, întrucât nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat".

"Ţinând cont de toate aceste aspecte, considerăm că instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declaraţie (...) nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declaraţii cu caracter politic", spunea Klaus Iohannis.

Şeful statului afirma şi că, prin respectiva lege, Parlamentul a intrat "în aria de competenţă a autorităţii executive, singura cu atribuţii în domeniu, printr-un act de reglementare secundară, care să se subsumeze competenţei autorităţii administraţiei publice centrale".