În ce condiții poate ajunge un copil dintr-o familie cu COVID să fie îngrijit temporar într-un centru de asistență socială / Precizările Autorității pentru Protecția Copilului

de I.H.     HotNews.ro
Marţi, 14 iulie 2020, 13:50 Actualitate | Esenţial


Testare coronavirus in Romania
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Ocrotirea temporară a copiilor din familii cu COVID, prevăzută în legea privind carantina şi izolarea, nu poate fi dispusă dacă părintele desemnează un alt membru al familiei sau o persoană de referinţă - prieten sau vecin, precizează Autoritatea Naţionala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii. Măsura a funcţionat şi în starea de urgenţă, atunci fiind puse la dispoziţia autorităţilor 611 locuri. Doar patru copii au avut nevoie de ocrotire temporară, ei fiind acum în familii.

Autoritatea Naţionala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii a transmis, marţi, precizări ”în contextul informaţiilor inexacte vehiculate în spaţiul public cu privire la măsurile de sprijin destinate familiilor afectate de COVID-19 ai căror copii pot fi monitorizaţi, supravegheaţi sau îngrijiţi de către DGASPC în situaţii excepţionale”.

Proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic cuprinde o prevedere vizând familiile care din cauza infectării cu coronavirus se află în situaţia excepţională de a nu-și mai putea îngriji copiii, pentru o perioadă.

Conform acestei prevederi, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) pot oferi ocrotire temporară copiilor și adulților dependenți aflați într-o astfel de situație.

CE ÎNSEAMNĂ OCROTIRE TEMPORARĂ
  • Ocrotirea temporară înseamnă servicii de îngrijire și supraveghere temporară oferite de către serviciile publice de asistență socială.
CINE POATE SOLICITA OCROTIREA TEMPORARĂ
  • Măsura ocrotirii temporare într-un centru DGASPC poate fi solicitată de părinte, reprezentantul legal sau personalul medical și DSP, cu acordul părintelui, în situația în care părintele nu a identificat nicio alternativă în familie sau în cercul de cunoștințe.
ALTERNATIVĂ LA MĂSURA OCROTIRII TEMPORARE
  • Ocrotirea temporară nu pot fi dispusă dacă părintele sau reprezentantul legal desemnează un alt membru al familiei sau o persoană de referință (prieten, cunoștință, vecin etc) pentru supravegherea și îngrijirea copilului sau adultului dependent.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU DREPTURILE PĂRINTEȘTI
  • Măsura ocrotirii temporare nu suspendă exercițiul drepturilor părintești sau a drepturilor ocrotitorilor legali.
UNDE VOR FI ÎNGRIJIȚI ȘI SUPRAVEGHEAȚI COPIII
  • Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor oferi, în aceste situații excepționale, servicii de îngrijire și supraveghere în spații corespunzătoare (apartamente/case de tip familial) și personal specializat, în funcție de vârsta și de starea de sănătate a persoanelor ocrotite, pe întreaga durată în care acestea rămân fără supraveghere și îngrijire.
Potrivit ANPDCA, această măsură de ocrotire temporară a funcționat și pe parcursul stării de urgență. DGASPC-urile au pus la dispoziție 611 locuri pentru astfel de situații excepționale și au fost înregistrate 4 astfel de cazuri: 2 în județul Teleorman, 1 în județul Suceava și 1 în județul Buzău. În acest moment, toți copiii se află în familie, după ce acestea au depășit cu bine perioada spitalizării.

”Această măsură de ocrotire instituită prin lege pentru a putea avea siguranța acoperirii acestor nevoi excepționale atât la copii, cât și la adulții aflați în situație de dependență față de familie este gândită tocmai pentru a veni în sprijinul familiilor, care se pot afla în aceste circumstanțe grele. Decizia părintelui/reprezentantului legal este suverană și nimeni nu poate institui această măsură fără acordul acestuia. Ocrotirea temporară nu este altceva decât expresia preocupării noastre pentru fiecare copil, fiecare adult sau familie, chiar dacă aceste situații s-au dovedit a fi extrem de rare”, declară Mădălina Turza, președintele ANDPDCA.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3844 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by