Directorul suspendat al Unifarm, confruntat cu denunțătorul: Am spus că sunt nevinovat și o voi dovedi

de I.H.     HotNews.ro
Marţi, 7 iulie 2020, 13:30 Actualitate | Esenţial


Adrian Ionel
Foto: AGERPRES
Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție în timpul pandemiei de COVID-19, a fost audiat marți de procurorii DNA, fiind confruntat cu unul dintre denunțătorii săi. La ieșire, el le-a spus jurnaliștilor că este nevinovat și că va dovedi acest lucru.

Adrian Ionel a venit, marți, în jurul orei 10.00, la sediul central al DNA, și a dat explicații timp de aproximativ două ore. Potrivit unor surse din anachetă citate de Mediafax, el a fost pus față în față cu unul dintre denunțătorii din dosar.

“Am spus că sunt nevinovat și o voi dovedi”, le-a spus Adrian Ionel jurnaliștilor, la plecarea de la DNA.

Adrian Ionel este cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Directorul general al companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, este urmărit penal și a fost plasat sub control judiciar de către DNA pentru cinci infracțiuni de corupție. El este acuzat că a cerut 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție, în timpul pandemiei de COVID. În plus, cele un milion de măști livrate prin contract Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Acuzațiile pe care i le aduce DNA lui Adrian Ionel:
  • În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Adrian Ionel ar fi cerut 760.000 euro unui intermediar care reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu coronavirus (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
  • Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât în privința modului în care a fost negociat, cât și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
  • În plus, cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.
  • Totodată, din funcția pe care o ocupa, Adrian Ionel ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.
  • Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru el și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, Adrian Ionel urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
  • Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit, Adrian Ionel, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.
  • Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
  • Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei companiei Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.
Procurorii DNA mai spun că Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1895 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    dar (Marţi, 7 iulie 2020, 13:57)

    codrean [utilizator]

    poate ca a fost reziliat contractul pentru ca mastile nu erau conforme !? Si-atunci "denuntatorul" se razbuna !?
    Vorba Coanei Leana : "Dovezile "!?
    Pe "baza" asta poti aresta un om si agita o tara ?
    Doamne, pe ce lume traim ?
    Si-mi amintesc "cazul" Sorinei Pintea, cu "flagrantul" regizat, in curs de fasaire ...
    Chiar nu raspunde nimeni pentru ...... astea ?
  • +1 (3 voturi)    
    Si peste 10 ani PSDistul primeste cu suspendare (Marţi, 7 iulie 2020, 14:14)

    Excelsior [utilizator]

    Iar banii nu se recupereaza


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by