Amenzi în valoare totală de peste 174.000 de lei au fost date de polițiștii bucureșteni, care au acționat în ultimele 24 de ore îndeosebi pentru verificarea respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă. Nereguli au fost constatate de polițiști la mai multe cluburi, terase, baruri, dar și piețe.

Politia, in control la pieteFoto: Politia Capitalei

"Au fost descoperite nereguli la mai multe pieţe şi societăți comerciale - cluburi, terase, baruri şi restaurante din București, iar în urma acţiunii desfășurate (vineri) au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de peste 174.000 de lei", informează DGPMB, într-o postare pe pagina de socializare a instituției, notează Agerpres.

Conform sursei citate, s-a acționat şi în trafic, peste 100 de autovehicule care efectuau transport de persoane fiind controlate.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 43 de amenzi, de peste 22.000 de lei, au fost reţinute 16 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.

"Activitatea a fost realizată cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, al comisarilor din cadrul Comisariatului Pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi al specialiştilor din cadrul Registrului Auto Român şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier", precizează sursa citată.