Fără precedent: Un ofițer de securitate recunoaște că a făcut poliție politică. Membru CNSAS: E prima reacție de bun-simț din partea unui fost purtător al uniformei de securist

de I.H.     HotNews.ro
Vineri, 3 iulie 2020, 18:08 Actualitate | Esenţial


CNSAS
Foto: Facebook
Germina Nagâț, membru al Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, semnalează primul caz în care un ofițer de Securitate chemat în instanță de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu instituția și recunoaște că a fost lucrător al Securității.

"Poate că nu știți, dar azi e zi de sărbătoare! Vreau să sărbătorim împreună, dragi prieteni și neprieteni, primul caz în care un ofițer de Securitate chemat în instanță de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu noi, ba chiar ne dă dreptate (”achiesează”, cum zice dumnealui în textul de mai jos). În plus, își dă și demisia din funcția de consilier local, pe care a ocupat-o în urma alegerilor din 2016", a scris Germina Nagâț pe Facebook.

Ea spune că este prima dată când se întâmplă asta, în cele două decenii de la înființarea CNSAS și promulgarea legii deconspirării Securității.

"Pentru prima dată, un ofițer de Securitate admite că a încălcat drepturile omului (căci asta înseamnă să fii ”lucrător al Securității”, în sensul legii) și nu combate în instanță, invocând în apărarea sa regulamente, ordine militare, salvarea națiunii și a planetei Pământ! De asta zic că avem ce sărbători! E prima reacție de bun-simț din partea unui fost purtător al uniformei de securist și prima demisie dintr-o funcție publică, motivată astfel. Îl felicit pe domnul Bivolaru, iar justiției din România nu pot decât să-i urez ”La mai multe” procese cu securiști terminate în acest fel!", adaugă Germina Nagâț, membru CNSAS.

Ea a postat pe Facebook și documentul în facsimil depus de cel care și-a recunoscut calitatea de fost ofițer al Securității.

"Achiesez la obiectul acţiunii în constatare şi sunt de acord cu admiterea acțiunii; solicit să constataţi existenţa calităţii de lucrător al Securităţii a subsemnatului (ofiţer de contrainformaţii într-o unitate militară). Învederez faptul că începând cu data de 14.10.2019 subsemnatul mi-am dat demisia, atât din Partidul Mişcarea Populară, cât şi din Consiliul local al comunei Pişchia, judeţul Timiş, unde am activat ca şi consilier local din partea Partidului Mişcarea Populară”, scrie Sorin Bivolaru în documentul depus în instanţă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7489 vizualizari

  • +4 (10 voturi)    
    Hm... (Vineri, 3 iulie 2020, 18:21)

    Excelsior [utilizator]

    Deci recunoaste ce scria pe Cartea de Munca....dar a batut oameni, i-a chinuit intr-un fel sau altul?
    Doar din datele din articol mi se pare cam triumfalist enuntul d-nei desi nu ii am la inima pe cei ce au distrus Romania dupa dec.89
    • +1 (5 voturi)    
      nu e nevoie sa fi batut pe cineva... (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 1:54)

      mache [utilizator] i-a raspuns lui Excelsior

      ... e suficient sa fi turnat vecini sau rude pentru "caracter anti-comunist" sau "strecurarea de idei straine" sau "impotriva oranduirii de stat"...
    • 0 (4 voturi)    
      Mai corect ȘI înainte (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 5:47)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Excelsior

      și după
  • -1 (5 voturi)    
    Dupa 30+ de ani (Vineri, 3 iulie 2020, 20:32)

    Mari.an [utilizator]

    Sa vi sa spui ca recunosti dupa atata amar de ani, dupa ce ti-ai trait bine-mersi viata tot pe spatele altora, pare chiar mai rau... daca facea gestul asta cand a aparut legea sau dupa infiintarea CNSAS, era chiar de laudat, chiar dadea dovada de coloana vertebrala.
    Acum suna mai mult a o a doua palma ...
  • +1 (9 voturi)    
    Unde putea fi ăsta inscris (Vineri, 3 iulie 2020, 20:40)

    Lovercraft [utilizator]

    Daca nu in partidul lui Petrov?
    • +2 (4 voturi)    
      ehh (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 9:21)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Lovercraft

      La PSD, ca ala e cuibul securicilor.
  • +2 (4 voturi)    
    Cum de nu s-au prins mai demult? (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 5:49)

    nick24 [utilizator]

    că doar avea pensie specială!
  • +3 (5 voturi)    
    CNSAS se face că dezvăluie. (Sâmbătă, 4 iulie 2020, 9:15)

    asavreau [utilizator]

    Și se laudă.Comoprtamentul multor politicieni,mai ales de la PSD ,îi arată ca fiind turnători.Toți cu diplome de doctor la Academia SRI ar trebui bine verificați.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by