Germina Nagâț, membru al Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, semnalează primul caz în care un ofițer de Securitate chemat în instanță de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu instituția și recunoaște că a fost lucrător al Securității.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Poate că nu știți, dar azi e zi de sărbătoare! Vreau să sărbătorim împreună, dragi prieteni și neprieteni, primul caz în care un ofițer de Securitate chemat în instanță de CNSAS pentru încălcarea drepturilor omului refuză să se judece cu noi, ba chiar ne dă dreptate (”achiesează”, cum zice dumnealui în textul de mai jos). În plus, își dă și demisia din funcția de consilier local, pe care a ocupat-o în urma alegerilor din 2016", a scris Germina Nagâț pe Facebook.

Ea spune că este prima dată când se întâmplă asta, în cele două decenii de la înființarea CNSAS și promulgarea legii deconspirării Securității.

"Pentru prima dată, un ofițer de Securitate admite că a încălcat drepturile omului (căci asta înseamnă să fii ”lucrător al Securității”, în sensul legii) și nu combate în instanță, invocând în apărarea sa regulamente, ordine militare, salvarea națiunii și a planetei Pământ! De asta zic că avem ce sărbători! E prima reacție de bun-simț din partea unui fost purtător al uniformei de securist și prima demisie dintr-o funcție publică, motivată astfel. Îl felicit pe domnul Bivolaru, iar justiției din România nu pot decât să-i urez ”La mai multe” procese cu securiști terminate în acest fel!", adaugă Germina Nagâț, membru CNSAS.

Ea a postat pe Facebook și documentul în facsimil depus de cel care și-a recunoscut calitatea de fost ofițer al Securității.

"Achiesez la obiectul acţiunii în constatare şi sunt de acord cu admiterea acțiunii; solicit să constataţi existenţa calităţii de lucrător al Securităţii a subsemnatului (ofiţer de contrainformaţii într-o unitate militară). Învederez faptul că începând cu data de 14.10.2019 subsemnatul mi-am dat demisia, atât din Partidul Mişcarea Populară, cât şi din Consiliul local al comunei Pişchia, judeţul Timiş, unde am activat ca şi consilier local din partea Partidului Mişcarea Populară”, scrie Sorin Bivolaru în documentul depus în instanţă.