Circulația pe Transfăgărășan va fi redeschisă începând din 1 iulie, de la ora 8.00, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Șoseaua va fi deschisă numai pe timpul zilei, iar autoritățile îi avertizează pe șoferi că în ultima perioadă în zonă este semnalată prezența urșilor.

TransfagarasanFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Potrivit unui comunicat al CNAIR, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), va fi deschisă zilnic pentru toate categoriile de autovehicule, între orele 7.00-21.00. CNAIR precizează că circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, pentru siguranța participanților la trafic.

Șoferii sunt sfătuiți să circule prudent și să adapteze viteza la condițiile de trafic.

Compania Națională de Drumuri avertizează că în ultima perioadă în zonă este semnalată prezența urșilor, iar șoferilor le este recomandat să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să anunțe imediat autoritățile.