Primăriile pot angaja zilieri - lege adoptată de Senat

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 30 iunie 2020, 14:27 Actualitate | Esenţial


Ședință Senat
Foto: Hotnews
Administrațiile locale vor putea angaja zilieri, potrivit unui proiect de lege adoptat marți în plenul Senatului.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri a fost votată de 119 senatori, iar 13 s-au abţinut, scrie Agerpres.

Iniţiatorii propunerii legislative - un grup de parlamentari UDMR - explică în expunerea de motive a proiectului că în Legea 52/2011 "aria beneficiarilor este limitată, în sensul că autorităţile administraţiei publice locale nu pot avea calitatea de beneficiar şi nu pot angaja zilieri pentru executarea diferitelor lucrări din sfera lor de activitate, existând doar câteva excepţii.

"Aceste excepţii însă nu permit angajarea zilierilor la primării - consilii locale care deţin terenuri agricole şi/sau forestiere pe care trebuie desfăşurate activităţi cu caracter ocazional. Aceste lucrări ar putea fi realizate cu ajutorul zilierilor aşa cum se practică şi în alte ţări care angajează forţă de muncă sezonieră în agricultură sau silvicultură. Consider că modificările propuse prin acest proiect de lege sunt necesare deoarece prin extinderea ariei beneficiarilor se va crea posibilitatea de a realiza un venit pentru mai multe persoane rămase fără loc de muncă din cauza crizei create de pandemia actuală", se arată în expunerea de motive.

Şedinţa plenului Senatului de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea lucrând de la distanţă.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1042 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Bun asa (Marţi, 30 iunie 2020, 15:19)

    Captain Obvious [utilizator]

    Nu mai aveau cum să scoată bani din primărie. Au gasit


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by