Primar din Alba, blocat pe Facebook după ce a anunțat că vrea să cumpere ”puicuțe” / Ce spune edilul

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 29 iunie 2020, 11:49 Actualitate | Esenţial


primar, postare despre puicute
Foto: Alba 24
Primarul unei localități din județul Alba a fost blocat de Facebook după ce a anunțat că vrea să cumpere "puicuţe" pentru tatăl lui. "Trăim în acest secol și totuși nu ne lasă nimeni să ne apărăm în vreun fel, să facem o plângere cuiva în vreun fel", a fost reacția edilului.

Este vorba despre primarul comunei Şpring, Daniel Rusu. Facebook l-a blocat timp de 24 de ore pe Rusu pentru o postare din data de 25 iulie, în care acesta întreba ”cine are de vânzare 8 – 10 puicuțe la o lună și la ce preț”, scrie Alba 24.

”Salutare frați români! Au înnebunit salcâmii! Iată de ce am fost blocat 24 ore…mulțumesc Facebook, nu o să mai cumpăr găini în viata mea…”, a scris Daniel Gheorghe Rusu pe Facebook după ce i-a fost redat accesul.

"Am postat următorul anunț: pentru tatăl meu care și-a făcut un ocol de găini cumpăr între 8 și 10 găini, puicuțe pardon. Am zis: cumpăr între 8 și 10 puicuțe tinere, de o lună și la ce preț mi le puteți oferi. Am crezut că mi s-a blocat mie telefonul. A doua zi dimineața am fost înștiințat că 24 de ore am avut contul blocat pentru că nu respect nu știu ce standarde, siguranța națională. Trăim în acest secol și totuși nu ne lasă nimeni să ne apărăm în vreun fel, să facem o plângere cuiva în vreun fel", a declarat primarul, pentru Digi 24.

Întrebat dacă până la urmă a reușit să cumpere puicuțele, Daniel Rusu a răspuns: "Nu, nu, sincer chiar nu, chiar mă miră. Cred că s-a speriat lumea. Am avut câteva solicitări prin care mi-a spus cât costă, dacă mă duc după ele să le văd, dar nu am avut timp. O să le spun de aici încolo următorul anunț: o să cumpăr găini tinere".







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4920 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    ... (Luni, 29 iunie 2020, 11:59)

    vasile_r [utilizator]

    lasa un comentariu la FB ca astia de obicei isi repara jucariile si nu se va mai intampla chestia asta decat lui Robert Negoita care are alt fel de puicute in minte :)
    • -6 (10 voturi)    
      nu repara (Luni, 29 iunie 2020, 12:37)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui vasile_r

      cenzorii Fb Romania sunt niste tefelisti idioti, indoctrinati cu "progresism"" pana in maduva oaselor; cenzorii lui Ceasca erau mici copii pe langa astia
  • +7 (11 voturi)    
    E scris clar in regulamentul Facebook (Luni, 29 iunie 2020, 12:28)

    age008 [utilizator]

    Nu ai voie sa postezi "Content that attempts to buy, sell or trade live non-endangered animals between private individuals."
    Acelasi motiv pentru care l-au blocat pe Catalin Tenita cand a intrebat de unde sa isi ia caine.
  • +9 (11 voturi)    
    Sa citeasca conditiile de la FB (Luni, 29 iunie 2020, 13:58)

    EQUANT [utilizator]

    nu este permisa vanzarea de animale vii pe fb.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by