Federația Rusă a refuzat să ajute Republica Moldova în lupta cu noul coronavirus, după ce Chișinăul a trimis la Moscova o solicitare în acest sens, scrie Jurnal.md.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru a justifica refuzul, a fost invocată o hotărâre de Guvern, care ar fi interzice exportul dispozitivelor medicale produse în Rusia, informația fiind confirmată de Ministerul Sănătății din R. Moldova.

Această instituție a trimis prin intermediul misiunilor diplomatice ale Chișinăului, mai multe scrisori în care solicita implicare și sprijin. Acestea erau adresate partenerilor de dezvoltare, inclusiv Rusiei.

Mai exact, pe 10 martie, o astfel de solicitare a fost trimisă Ministerului Sănătății din Moscova, prin care au fost cerute echipamente medicale. Pe 19 martie, reprezentanții Rusiei au refuzat să ofere ajutor, invocând o hotărâre a Guvernului lor, prin care în perioada respectivă a fost interzis exportul dispozitivelor medicale produse la ei.

Șeful statului moldovean, Igor Dodon, susținea însă, la începutul lunii aprilie, că „noi am primit ajutor real - nu promisiuni, pentru că declarații și promisiuni am văzut foarte multe - am primit din partea Republicii Populare Chineze, câteva mii de teste și trei tone de utilaje și consumabile. Doi - Federația Rusă, trei - Elveția, patru - Turcia.”