Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) afirmă, după ce Realitatea a anunțat un interviu cu Liviu Dragnea, în prezent închis la Rahova, că „nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online)”.

Liviu DragneaFoto: captura Realitatea.net

„Începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, şi până la momentul prezentei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online)”, precizează ANP, într-un comunicat.

„În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi, implicit, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate, se menţine rezoluţia amânării punerii în practică a cererilor având acest obiect, prin limitarea interacţiunii cu terţi din exteriorul mediului carceral, până la stabilizarea contextului epidemiologic”, mai spune ANP.

Realizatoarea interviului, Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Dragnea, a susținut că a primit aprobarea Administrației Penitenciarelor „abia ieri”, respectiv miercuri, 24 iunie.

”Efectiv, i se interzice dreptul de a vorbi, deși sunt mulți jurnaliști care au cerut un interviu cu Liviu Dragnea. Am făcut multe demersuri în acest sens. Am încercat toate variantele, am solicitat la Administrația Penitenciarelor și abia ieri a fost aprobată cererea mea, astăzi dimineață am înregistrat pe skype și urmează, la ora 18.00, să difuzăm interviul. Sunt câteva ore de interviu”, a spus Anca Alexandrescu, citată pe site-ul realitatea.net.

UPDATE

Acest prim comunicat, difuzat în jurul orei 17,00, deci înainte de difuzarea interviului, a fost urmat de un altul, în jurul orei 19,30, în care ANP precizează că „persoanele private de libertate au posibilitatea de a accesa, în vederea menținerii unei legături constante cu membrii de familie sau alte persoane, comunicările online (via Skype), în baza unei programări prealabile”.

Iată mai jos acest comunicat:

„În completarea punctului de vedere transmis în cursul acestei zile, precizăm:

În conformitate cu prevederile art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele private de libertate au posibilitatea de a accesa, în vederea menținerii unei legături constante cu membrii de familie sau alte persoane, comunicările online (via Skype), în baza unei programări prealabile.

Conform art. 136 din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 și art. 159 din Ordinul nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, comunicările online au caracter confidențial, asigurându-se supravegherea exclusiv vizual, pe toată perioada acordării dreptului.

Totodată, posibilitatea întreruperii acordării dreptului la comunicare online este prevăzută doar în situația constatării unui comportament necorespunzător – care periclitează starea de ordine și disciplină, de către persoana privată de libertate și interlocutor/i, ori în situația nerespectării identității interlocutorilor (verificarea identității interlocutorului/interlocutorilor se realizează la momentul efectuării conexiunii, prin validarea datelor menționate în cererea de acordare a dreptului). Sediul materiei în ceea ce priveşte situațiile care impun întreruperea acordării acestui drept este reprezentat de Ordinul nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor – Secțiunea a 17-a”.