Fostul prim-procuror din Botoşani Raluca Stăncescu, condamnată la 6 ani şi 10 luni de închisoare

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 22 iunie 2020, 18:56 Actualitate | Esenţial


Raluca Stancescu
Foto: Captura YouTube
Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, luni, definitiv, la şase ani şi zece luni de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzată de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi conflict de interese, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

ÎCCJ a admis, luni, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în dosarul în care Stăncescu a mai fost trimisă în judecată alături de fostul său iubit, Cătălin Stavără, şi fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, pentru fapte de corupţie, informează Agerpres.

Stăncescu a fost trimisă în judecată, în 2017, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava, însă fostul prim-procuror a solicitat strămutarea sa la o altă instanţă, astfel încât acesta a ajuns pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş. Instanţa de la Târgu Mureş a condamnat-o, în urmă cu un an, pe Raluca Stăncescu la patru ani şi o lună de închisoare, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a majorat, luni, pedeapsa la şase ani şi zece luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

„În temeiul art. 38 alin. 1 cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani şi 10 luni, în final, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 6 ani şi 10 luni închisoare”, se precizează pe portalul ÎCCJ.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

„Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Raluca Stăncescu şi Cătălin Stavără au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane”, se preciza în comunicatul de presă remis, la momentul trimiterii în judecată, de procurorii DNA.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 - 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.

În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără, date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal. Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

În acelaşi dosar, fostul iubit al Ralucăi Stăncescu, Cătălin Stavără, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar agentul de poliţie Constantin Batcă, la trei ani, şase luni şi 20 de zile de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată şi compromiterea intereselor justiţiei.

De asemenea, fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2392 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Ce gainari... (Luni, 22 iunie 2020, 19:44)

    ggiiggii [utilizator]

    Santaj si amenintari pentru un apartament si o garsoniera din partea unui prin procuror( cu un prieten dubios) a unui politist si a inca unui "bugetar" ce le-a luat partea.
    La cat de urata este fiinta, doar un oportunist putea fi "prietenul" ei....mare smardoi si asta....
    CE GAINARI.....
  • +3 (3 voturi)    
    E bine, dar mai sunt inca dosare cu magistrati (Luni, 22 iunie 2020, 20:00)

    Susufler0 [utilizator]

    inculpati care treneaza in diferite stadii de judecata !

    PS. Curatati justitia mai repede si mai bine !
  • +4 (4 voturi)    
    nicio mirare! (Luni, 22 iunie 2020, 20:04)

    BernierC [utilizator]

    interlopii si infractorii conduc Romania, un stat aflat in descompunere, care este intocmai precum un organism napadit de o boala auto-imuna; propriul sistem imunitar isi devoreaza gazda (organismul), iar gazda se va stinge.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by