Noi controale vizând respectarea măsurilor impuse prin starea de alertă au fost făcute sâmbătă noapte la 9 localuri din Capitală, fiind date 23 de amenzi în valoare totală de peste 171.000 de lei. La unul dintre localuri, activitatea a fost suspendată pentru 10 de zile, până la igienizarea spaţiului.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de către Poliţia Capitalei, la un local au fost descoperite şi retrase aproximativ 27 de kilograme de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, iar la un alt local au fost confiscate peste 17 kilograme de produse alimentare de origine animală care nu prezentau elemente de identificare.

Amenzile au fost date şi pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru abateri de la normele din domeniul sănătăţii publice şi încălcarea legislaţiei privind paza şi protecţia bunurilor.

La controale au luat parte 81 de poliţişti, împreună cu inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, precum şi comisari ai Comisariatului Pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti.