Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, condamnat, joi, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, a fost căutat de polițiști la mai multe adrese, pentru punerea în exacutare a mandatului, însă nu a fost găsit și vor fi făcute demersuri pentru a fi dat în urmărire.

Daniel DragomirFoto: Agerpres

"În baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat verificări la mai multe adrese în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, condamnat definitiv. Având în vedere că cel în cauză nu a fost găsit, se fac demersurile legale pentru a fi dat în urmărire", a transmis Poliția Capitalei.

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost condamnat, joi, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție. Decizia de joi a Curții de Apel București este definitivă. Și soția lui Dragomir a fost condamnată la 2 ani și 8 luni, notează Mediafax.

Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și de către inculpații Dragomir Daniel și Dragomir Marinela-Zoica împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul București.

Astfel, sentința Tribunalului București a fost desființată, în parte, și, rejudecând în fond, magistrații Curții au decis cu privire la inculpatul Daniel Dragomir condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și de 6 luni închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În temeiul legii penale, au fost contopite pedepsele, astfel că Daniel Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 10 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută. Astfel, în final inculpatul va executa 3 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție.

Marinela Zoica, soția fostului colonel SRI, și ea fost cadru activ, a fost condamnată la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la trafic de influență, 2 ani închisoare pentru spălare de bani și 6 luni închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Contopind pedepsele, Marinela Zoica Dragomir va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 8 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută, în final inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare.

În 2016, Daniel Dragomir a fost arestat preventiv in doua dosare, "Black Cube" si in cel in care a fost acuzat ca ar fi cerut si primit peste 460.000 de euro de la Rami Ghaziri pentru a-i proteja afacerile.

Odata cu decizia de condamnare in dosarul lui Ghaziri la un an cu suspendare, decizie luata pe 22 decembrie 2016 de Tribunalul Bucuresti, judecatorul Mihai Balanescu a mai dispus "punerea de indata in libertate a inculpatului Dragomir Daniel, daca nu este arestat in alta cauza".

Pe 27 decembrie, ca urmare a contestatiei la decizia de arestare preventiva a lui Dragomir in dosarul "Black Cube", Curtea de Apel Bucuresti, prin judecatorul Ciprian Alexandru Ghita, a decis inlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Daniel Dragomir.

Fostul ofiter SRI a fost condamnat, pe 22 decembrie 2016, de Tribunalul Bucuresti la o pedeapsa de un an de inchisoare cu suspendare, in dosarul in care a fost judecat pentru ca ar fi cerut si primit peste 460.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i proteja afacerile, fiind gasit vinovat de savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri, in acelasi dosar fiind condamnata si sotia sa, tot la un an de inchisoare cu suspendare. Decizia nu este definitiva.

Daniel Dragomir a fost achitat de acuzatiile de trafic de influenta, spalare de bani si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii, pedeapsa de un an de inchisoare cu suspendare fiind stabilita pentru fals in inscrisuri. Aceeasi pedeapsa a fost primita si de sotia fostului ofiter SRI, Zoica Marinela Dragomir, tot pentru acuzatia de fals in inscrisuri.

Decizia Tribunalului Bucuresti, data de judecatorul Mihai Balanescu, nu a fost definitiva, putand fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorii spun ca, in perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Dragomir, care indeplinea functia de sef de grupare sectoare informativ-operative in Directia Generala de Prevenire si Combaterea Terorismului din cadrul Serviciului Roman de Informatii, beneficiind de ajutorul sotiei sale, a pretins si, ulterior, a primit de la omul de afaceri Rami Ghaziri, administrator al Agroli Crevedia, suma totala de 462.567 de euro.

Suma era compusa, potrivit anchetatorilor, din 374.078 euro, bani primiti intr-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 70.575,87 euro reprezentand finantarea cheltuielilor necesare infiintarii, dotarii si asigurarii functionarii unei societati comerciale, incluzand si un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne si 18.000 euro, reprezentand salariul lunar de 8.000 lei, primit de sotia lui Dragomir, Marinela Zoica, in calitate de administrator al firmei nou infiintate.

In sarcina lt. col. (r) Daniel Dragomir s-a mai retinut ca, in perioada octombrie 2012 - 15 februarie 2013, cat si ulterior, "a folosit datele si informatiile avand caracter clasificat obtinute in virtutea calitatii de ofiter al SRI, prin prisma atributiilor de serviciu, in mod direct si in interes personal, in scopul ilicit - propus si realizat - al obtinerii unor sume de bani si alte foloase necuvenite si a permis martorului denuntator accesul la date care se refereau la activitatea infractionala derulata de acesta si grupul de firme apartinand acestuia", a mai aratat DNA in cursul urmaririi penale.

Daniel Dragomir a fost arestat preventiv, in 26 noiembrie 2016, la aproape doi ani de cand a fost trimis in judecata dupa ce ar fi cerut si primit peste 460.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i proteja afacerile.

El era deja incarcerat intr-un alt dosar, instrumentat de DIICOT, fiind acuzat ca a pus la cale operatiunea de spionare a sefei DNA Laura Kovesi si a familiei sale dupa ce ar fi angajat firma israeliana Black Cube in acest sens.

Dragomir a fost arestat pe 14 septembrie 2016 in dosarul "Black Cube", in care este acuzat de constituire a unui grup infractional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice, instigare la fals informatic, in forma continuata si instigare la violarea secretului corespondentei.