Noile reguli în biserică după reluarea slujbelor în interior: Distanță de 2 metri în orice direcție între credincioşi; purtarea măștii, obligatorie / Și la spovedanie preotul și credinciosul poartă mască și păstrează distanța / Ce se întâmplă cu linguriţa de împărtăşanie

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 17 iunie 2020, 20:52 Actualitate | Esenţial


Slujba in biserica
Foto: Basilica.ro / Raluca Ene
Oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioșilor, este permisă începând de miercuri, însă acestea trebuie să se desfășoare cu respectarea unor reguli de distanţare socială. Mai exact, păstrarea unei distanţe de 2 m în orice direcţie între credincioşi, sau obligativitatea folosirii măştilor de protecţie pentru preoţi şi credincioşi la spovedanie, ca şi pentru toţi participanţii la slujbe - vezi ce îndrumări a transmis Patriarhia Română către unităţile de cult din ţară privind participarea credincioşilor la slujbe în interiorul şi în exteriorul bisericilor.

Într-un comunicat difuzat miercuri, Patriarhia precizează că, „având în vedere că din 17 iunie o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor încetează, în consultare cu autoritățile de stat competente, transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult:

I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult

1. Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de 2 m în orice direcție (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

2. Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța între ei va fi de 1,5 m în orice direcție.

3. În interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

4. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

5. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfășoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

6. Persoanele având COVID-19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

7. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

8. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

9. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul.

10. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

II. Folosirea spațiului liturgic

11. La intrarea şi ieșirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

12. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.

13. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

14. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

15. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

16. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței fizice de 2 m.

III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

17. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.



Linguriţa de împărtăşanie, dezinfectată după fiecare credincios


Noile reguli privind la organizarea slujbelor în interiorul bisericii sunt prevăzute și într-un ordin comun emis miercuri de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății. Conform acestora, linguriţa de împărtăşanie trebuie dezinfectată după fiecare utilizare, iar obiectele atinse frecvent, cum ar fi mânerele uşilor, balustradele, scaunele, trebuie dezinfectate o dată la 4 ore.

Ordinul comun al MAI și MS stabilește regulile privind accesul în lăcaşurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsurile sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase, după cum urmează:

I. Reguli privind accesul și desfășurarea activităților

1. Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.

2. La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.

3. În interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

4. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură), nu este permis.

5. Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de igienă și distanțare fizică în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase.

6. La activitățile religioase din interiorul lăcașului de cult și din locațiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare și ieșire, semnalizate explicit.

7. Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcașului de cult), se desfășoară cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.

8. Slujbele religioase desfășurate în curtea lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice.

II. Măsuri sanitare specifice

1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioșii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare.

2. Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6385 vizualizari

  • +10 (16 voturi)    
    Spovedania sub sutana Preotului (Miercuri, 17 iunie 2020, 21:10)

    un domn [utilizator]

    Se face cu masca sau fără masca ?
  • +7 (15 voturi)    
    Ce facem cu lingurita? (Miercuri, 17 iunie 2020, 21:14)

    bgd [utilizator]

    Banii cum ii bagam in buzunarul preotului, cu manusi sau fara?
    Viermilor!
  • -2 (16 voturi)    
    brava mah (Miercuri, 17 iunie 2020, 21:29)

    Ademordna [utilizator]

    Uite ca se poate!
    Daca si o institutie putreda, retrograda si aroganta ca BOR-ul, care pana acum a ridiculizat si minimizat riscurile epidemiei, a incalcat cu nerusinare regulile preventive si la tratemente a beneficiat de privilegii de vis pentru un om de rand (vezi cazul Pimen), daca si o astfel de institutie poate sa-si schimbe politica si sa isi ajute enoriasii sa nu se imbolnaveasca, inseamna ca mai putem spera.
    Pe cand neamestec in politica si in alegeri?
    • +7 (15 voturi)    
      poate pe naiba (Miercuri, 17 iunie 2020, 21:55)

      dorinmac [utilizator] i-a raspuns lui Ademordna

      ...sa-si schimbe politica .... a se citi foamea de bani (oricum, este un punct castigat in plus, in ochii habotnicilor) .... fix de sanatatea oamenilor sau de intelegerea situatii ii intereseaza pe ei!
    • +9 (17 voturi)    
      Foamea... (Miercuri, 17 iunie 2020, 22:00)

      bgd [utilizator] i-a raspuns lui Ademordna

      Ca daca n-ar tipa portofelele, nu s-ar agita atat. Nu poti scapa enoriasii din mana, daca deschid ochii si vad facatura?
  • +5 (11 voturi)    
    Grea geometria (Miercuri, 17 iunie 2020, 21:40)

    Ion Alexandru [utilizator]

    2 m in orice directie inseamna un cerc cu raza de 2 m. Adica o suprafata de pi x raza la patrat = cca. 12,5 mp. Nu 4 mp. Dar astea-s detalii neimportante pentru doctorii din Parlament.
    • +4 (6 voturi)    
      Stai sa vezi (Miercuri, 17 iunie 2020, 23:08)

      2016 [utilizator] i-a raspuns lui Ion Alexandru

      cum va aplica coana Lenuta din sat formula ariei cercului! Poate ii da ei 12.5 mp si-i face de cacao pe analfabetii din sparlament.
    • 0 (8 voturi)    
      distanta intre oameni (Joi, 18 iunie 2020, 1:05)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Ion Alexandru

      1 metru de la fiecare, adica raza.
      Deci suprafata 6.28 m2
      Oricum, am dubii ca se va respecta undeva
      Oricum majoritate nu pot sau nu vad sa citeasca ...
  • +3 (11 voturi)    
    Deci (Miercuri, 17 iunie 2020, 21:53)

    Casargoz [utilizator]

    In pandemie tema principala a fost :
    Nu e nici o diferența între biserica si supermarket..
    Dar cum avem o problema reala :
    Catedrala ( nu pot sa-i spun numele pentru ca exista o lege care interzice prozelitismul religios) e prea mică.

    Am si eu o întrebare in câte biserici e posibil sa fie intrarea diferită de ieșire,

    Neamestec in politica si alegeri :)
  • +3 (9 voturi)    
    si in sus? (Miercuri, 17 iunie 2020, 22:38)

    Dedalus [utilizator]

    "in orice directie" :-))))
    • +2 (8 voturi)    
      Mai mult (Miercuri, 17 iunie 2020, 23:04)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      si in jos:((((
  • -2 (8 voturi)    
    Aberații (Miercuri, 17 iunie 2020, 23:00)

    Gabr [utilizator]

    Ăștia nu cred ca sunt ancorati in realitate...
    cum sa ceri atâtea chestii de îndeplinit in biserica? Eu nu cred ca gândesc.
    Adică am voie prin supermarket oricum și in biserica trebuie 2 m in orice direcție,serios? Cine a stabilit tâmpenia asta de distanță? Nu are nici o logica distanță, nici masca și muuuulte alte idioțenii dar ei tot le impun aiurea ca așa respecta planul de teroare și bataie de joc al populației.
    In aceste condiții nu o sa merg la biserica ( nu-i vorba de biserica ortodoxa) pana nu se elimina definitiv toate prostiile inventate peste noapte și băgate cu forța pe gât.
  • +7 (13 voturi)    
    :-) (Miercuri, 17 iunie 2020, 23:48)

    Godzillagrrr [utilizator]

    Simt ca toate regulile insirate acolo se vor respecta cu strictete.
    • 0 (0 voturi)    
      Absolut (Joi, 18 iunie 2020, 14:09)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Godzillagrrr

      Toate babele alea mi se par cele mai lucide persoane.
  • -4 (12 voturi)    
    Biserica (Joi, 18 iunie 2020, 2:29)

    unul-altul [utilizator]

    Lupta impotriva Bisericii continua sub toate formele mai mult sau mai putin legale. Curios de ce Biserica deranjeaza asa de mult si pe cine. Curioasa pozitia ateiilor fata de ceva in care nu cred si prin urmare, daca e sa respectam logica lor, nu exista. Sunt totusi mânati de o ura amestecata cu ignoranta si o mandrie diabolica in lupta aceasta. In piete si supermarketuri nu exista nici o problema daca se înghesuie lumea, dar uite ca in Biserica " ça pose un problème". Si culmea, cei care lupta impotriva Bisericii prin legi sunt aceiasi care in campanii electorale sunt primii a se infatisa cu vreun ierarh, a saruta vreo icoana sau a se declara ortodocsi infocati gata sa infrunte moartea. Capul Bisericii nu este nici Daniel, nici Bartolomeu sau vreun alt ierarh, ci Hristos. La urma urmei intrebarea pentru prigonitorii Bisericii este aceiasi pe care Hristos a pus-o ucenicilor Lui: "Voi cine ziceti ca sunt Eu?" Asta este cheia actiunii unora sau altora...
    • +2 (6 voturi)    
      De Acord (Joi, 18 iunie 2020, 9:29)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui unul-altul

      Hristos a Intrat in Ierusalim calare pe Maybach S Klasse 600 ?
      • 0 (4 voturi)    
        Petre TUTEA (Joi, 18 iunie 2020, 11:04)

        Altiro [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        "Masina si avionul le-ar fi prins bine si anticilor ca sa nu mai calatoreasca cu magarul dintr-o cetate in alta.."
        • 0 (2 voturi)    
          LOL (Joi, 18 iunie 2020, 14:11)

          JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Altiro

          Mai ales sa fie un Lamborghini, ca ala prinde suta in mai putin de 3 secunde. Taci si pupa, cretinciosule.
    • 0 (2 voturi)    
      Apropo de sfidare (Joi, 18 iunie 2020, 11:47)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui unul-altul

      Cine sfideaza pe cine ? BOR condus de securisti si turnatori, cu apucaturi de manelisti...care se plimba in limuzine platite din banul (statului = al nostru platitorilor de taxe si impozite ...a se citi fraierilor) . Cu afaceri pe care nu plateste un leu impozit. Cu "donatii" de la indivizi cu mainile murdare de sange(nimic nu e gratis)....Cu scoli in care se petrec abuzuri si toata lumea se face ca nu vede. Asta in timp ce uni sunt muritori de foame. Zeci de mii de biserici .....pentru ce ? Pentru imagine ? Cat de mult iti iubesti aproapele daca tu investesti tot in imaginea ta si altul moare de foame ? Inclusiv batalia pe cine deschide primul usa e despre mandrie si imagine..... Dar na ....
      • +3 (3 voturi)    
        Preotii sunt tot din popor (Joi, 18 iunie 2020, 13:47)

        Mag@ [utilizator] i-a raspuns lui ABBV

        Preotii sunt tot din popor. Nu sunt de alt neam. Cum este intreaga societate romaneasca (politica, academica, economica, sociala, medicala) asa sunt si preotii. De ce preotii ar fi diferiti? Nu traiesc printre noi? Nu noi ii corupem? Nu noi ii rasfatam? Nu noi ii destrabalam? Preotii nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat este intreaga societate, sunt oglinda societatii in care traim. Daca am aduce preoti din Japonia sunt convins cai ii sticam in cativa ani si pe aia. Ce mai functioneaza in tara asta normal? Scoala? Spitalul? Primaria? De unde vreti alti preoti sa avem daca societatea este bolnava. Cu cateva flori nu se face primavara. Dar a nu se confunda Biserica si credinta cu comportamentul preotilor. Sunt lucruri diferite si trebuie sa avem grija cand scuipam in sus.
  • 0 (0 voturi)    
    In toate directile .... (Joi, 18 iunie 2020, 17:12)

    danmarian [utilizator]

    Si pe VERTICALA ! Speram ca NUMAI ... in sus ! Ca IN JOS distanta este de mult fixata la doi metri !!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by