Deciziile Guvernului: Starea de alertă prelungită cu încă 30 de zile / Se reiau slujbele în interiorul bisericilor

de C.P.     HotNews.ro
Marţi, 16 iunie 2020, 15:54 Actualitate | Esenţial


sedinta de Guvern
Foto: Hotnews
Starea de alertă va fi prelungită începând cu 17 iunie, a anunțat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern de marți, în care urmează să fie aprobată Hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. O noutate este că va fi permisă oficierea slujbelor în interiorul bisericilor, cu respectarea unor condiții de distanțare.

"Față de situația existentă până în momentul de față, am luat decizia de a face un nou pas în relaxare (...) În plus față de decizia de vineri, am luat decizia de a permite oficierea de slujbe și în interiorul bisericilor", a spus Orban.

Acesta a precizat că bisericile nu au fost închise nici până acum, însă au fost permise doar evenimente cu număr redus.

De asemenea, vor fi reluate activitățile de jocuri de noroc.

Aceste decizii de adaugă celor de săptămâna trecută care prevăd redeschiderea mall-urilor, cu excepţia cinematrografelor, restaurantelor şi sălilor de jocuri, reluarea activității sălilor de fitness, reluarea activității în after-school-uri şi grădiniţe pe perioada verii






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22624 vizualizari

  • +2 (26 voturi)    
    Vor fi reluate activitățile de jocuri de noroc. (Marţi, 16 iunie 2020, 15:57)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Suntem pe calea cea bună. Sică, tot înainte !
    • +1 (15 voturi)    
      Ce nu intelege PNl-ul... (Marţi, 16 iunie 2020, 16:14)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      ...e ca degeaba risca viata si sanatatea varstnicilor deschizand prematur bisericile pentru un numar nelimitat de credinciosi, ca BOR tot cu PSD-ul va fi in vecii vecilor. Amin.
    • +7 (9 voturi)    
      hehe (Marţi, 16 iunie 2020, 16:24)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Hotnews, l-ati angajat la voi pe postacul asta rus? Ca sta pe site mai mult decat 2 redactori ai vostri, bate catre 250 de comentarii publicate pe zi.
  • +7 (11 voturi)    
    Si-o sa vina acum PSD sa macelareasca (Marţi, 16 iunie 2020, 16:00)

    Susufler0 [utilizator]

    Hotararea Guvernului si s-o scurteze ca durata pt ca, nu-i asa, poate!

    PS. Iar o sa avem circ ieftin din partea PSD Pro Romanica si ALDE ! :(((
  • -1 (7 voturi)    
    Incep sa cedeze (Marţi, 16 iunie 2020, 16:07)

    copci [utilizator]

    Au indeplinit una din cerintele PSD-ului. Oare la ce o sa mai cedeze?
  • -1 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 16 iunie 2020, 16:19)

    [anonim]

  • +2 (8 voturi)    
    firmele le-ati rezolvat ! (Marţi, 16 iunie 2020, 16:21)

    rov [utilizator]

    Sunt pe butuci,
    spitalele sun varza...
    Bine ca porniti activitatea trantorilor si a speculatorilor.
  • -2 (6 voturi)    
    USL nu a murit (Marţi, 16 iunie 2020, 16:32)

    Cata79 [utilizator]

    traiasca USL-ul
  • +3 (15 voturi)    
    Bravo (Marţi, 16 iunie 2020, 16:49)

    Gabr [utilizator]

    Cum sa spui ca bisericile nu au fost închise cand nu aveai voie sa mergi acolo, ăștia nu au pic de Rușine...( și nu ma refer la biserica ortodoxa)
    Pai de jocuri de noroc și păcănele avem noi nevoie??
    Ăștia cred ca și-au propus sa depășească la prostie vechiul guvern.
    Nu se poate așa ceva, e incredibil ce poate debita “specialiștii”.
    Pas cu pas persista in prostie și ma obliga pe mine sa cred circul aranjat și respectat cum au ei chef... azi ridicam restricții după chef, maine jonglam cu teste, panica , teroare și muuuuulta dezinformare și incompetenta.
    • +2 (4 voturi)    
      BOR controleaza statul laic (Marţi, 16 iunie 2020, 17:59)

      AliB [utilizator] i-a raspuns lui Gabr

      In caz ca nu ti-ai dat seama pana acum. Preotii pot schimba gandirea si actiunea "mielutilor" pe care-i pastoresc. Din cand in cand BOR trebuie sa-i reaminteasca guvernului cine conduce cu adevarat tara. "Poporul" asculta de biserica, nu de stat. Trist, dar adevarat.
  • +2 (6 voturi)    
    De ce nu teatrele, cinema-urile sau restaurantele? (Marţi, 16 iunie 2020, 17:08)

    hic sunt leones [utilizator]

    La biserici merg de regulă oameni din categoriile vulnerabile - în vârstă, săraci (și material, și cu duhul), care au un nivel scăzut de atenție față de propria persoană (atât a corpului cât și a minții).
    Pe de altă parte, clientul de teatru/cinematograf are o medie de vârstă (mai) redusă, un nivel material (mai) ridicat (în România cei săraci - și material, și cu duhul - preferă să pirateze sau să se uite la N., H. Go), o viață (mai) activă care îl face mai puțin predispus infectării cu genul de virusuri precum noul coronavirus.
    Iar în cazul restaurantelor - care au fost deschise în alte țări europene - riscul s-a dovedit a fi zero.
    • -1 (3 voturi)    
      coronavirus (Marţi, 16 iunie 2020, 18:00)

      nimrod [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      Excelenta descriere a societatii romanesti! Fresca, nu alta! Premiul Nobel te asteapta. Mai ales ca, n-asa, nu esti nici batran nici pauper nici sarac cu duhul...
      • 0 (0 voturi)    
        Eu nici la 100 de ani nu voi fi bătrân (Marţi, 16 iunie 2020, 19:37)

        hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui nimrod

        ;).
  • +4 (6 voturi)    
    biserici (Marţi, 16 iunie 2020, 17:51)

    silviust [utilizator]

    Dacă se reiau slujbele în interior, poate se închid și boxele din exterior.
    • 0 (0 voturi)    
      cu o conditie (Marţi, 16 iunie 2020, 21:37)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui silviust

      sa dispara forever alde Untold


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by