Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, marți, că planurile Washingtonului privind retragerea trupelor americane din Germania ar trebui discutate în cadrul alianței nord-atlantice. Șeful NATO a mai precizat că a avut o convorbire telefonică cu președintele Donald Trump în care i-a atras atenția asupra faptului că prezența soldaților SUA în zonă este și în interesul părții americane.

Jens StoltenbergFoto: Jan Van De Vel / defense.gov

"Consider că este important ca acest aspect să fie discutat în cadrul NATO”, a comentat el, adăugând că speră ca acest lucru să se întâmple la reuniunea miniștrilor apărării care are loc marți și miercuri, relatează jurnaliști Deustche Welle acreditați la NATO.

Șeful NATO a mai spus că este încă neclar cum și când ar urma să fie pusă în aplicare decizia de retragere a trupelor anunțată de președintele Donald Trump. În același timp, el a mai transmis că a vorbit cu deja cu o serie de oficiali atât americani, cât și germani despre planurile anunțate.

Secretarul general al NATO a mai amintit că avut o convorbire telefonică cu președintele Donald Trump în care i-a atras atenția asupra faptului că prezența trupelor americane în Germania este și în interesul părții americane.

Convorbirea a avut loc săptămâna trecută, în contextul informațiilor legate de intenția Washington-ului de a retrage trupe din Germania, intenție confirmate ieri de către liderul de la Casa Albă.

Stoltenberg a spus că a discutat acest subiect cu președintele Donald Trump, afirmând că staționarea militarilor americani în zonă este ”esențială” pentru rolul pe care SUA îl joacă în lume.

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat luni, la Casa Albă, că reduce la 25.000 numărul soldaţilor americani staţionaţi în Germania, acuzând Berlinul, din nou, că este "restanţier" la plăţile către NATO. "Vom reduce numărul soldaţilor la 25.000", a declarat Donald Trump.

El a mai spus că trupele din Germania impun un "cost extraordinar pentru Statele Unite".

Guvernul de la Berlin a anunţat săptămâna trecută, după o perioadă de speculaţii, că a fost informat de Washington în legătură cu reducerea numărului de trupe americane staţionate pe teritoriul Germaniei.

În prezent, în jur de 34.500 de militari americani locuiesc împreună cu familiile în cele 21 de baze americane de pe teritoriul german. Efectivele pot atinge 52.000 de membri cu ocazia unor rotaţii sau manevre.

Generalul american în retragere, fostul șef al armatei americane în Europa Ben Hodges susține că Rusia ar putea profita de discordia din interiorul NATO pentru a lansa o invazie în România sau în țările baltice. Declarațiile sale, publicate într-o amplă analiză The Sunday Times, au fost făcute în contextul în care Washington-ul invoca recent retragerea trupelor americane din Germania.