[P] "Scapă de «Dă și mie!», învață o meserie!" - învățământul dual din Sectorul 3, soluția pentru deficitul de forță de muncă din România

de     Smile Media
Luni, 15 iunie 2020, 9:59 Actualitate | Esenţial


"Scapă de «Dă și mie!», învață o meserie!"
Foto: Primaria sector 3
Conform Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual, un milion de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani nu figurează în nicio statistică, nefiind nici angajați, nici încadrați într-un sistem de învățământ. Una din consecințele principale ale acestei situații este deficitul foarte mare de forță de muncă din țara noastră. 81% dintre angajatorii din România întâmpină dificultăţi în ocuparea posturilor vacante, conform unui Studiului ManpowerGroup. Potrivit angajatorilor, principalele cauze ale dificultăţilor sunt numărul insuficient de candidaţi disponibili pe piaţă (41%), lipsa de cunoştinţe profesionale specifice (aşa-numitele hard skills) (22%) şi lipsa experienţei necesare pentru postul vizat (16%). De asemenea, România va avea un deficit de forţă de muncă de 1,1 milioane persoane în 2021, dacă nu se iau măsuri, susțin reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României.

În condițiile în care prognoza economică pentru anii următori este una sumbră, situație cauzată de epidemia de Covid-19, formarea profesională este cu atât mai importantă pentru tinerii absolvenți, dar și pentru piața muncii din România.

Parteneriate cu mari companii pentru elevii din Sectorul 3

În acest sens, Primăria Sectorului 3 a dezvoltat un program de formare profesională în sistem dual. În acest proces de formare profesională sunt implicați, prin parteneriate public-private, toți factorii interesați de forță de muncă calificată după standarde actualizate prin partajarea și asumarea responsabilităților specifice. Concret, prin învățământul profesional în sistem dual, agenții economici devin furnizori de formare profesională, parteneri de practică și potenţiali angajatori ai absolvenților.

Peste 70% din elevi au ales Sectorul 3

Cinci licee din Sectorul 3 au reușit în cele două sesiuni de înscriere pentru sistemul de învățământ dual să adune peste 70% din totalul elevilor care au optat pentru clasele de învățământ dual în Municipiul București. Elevii au ales programele derulate în Sectorul 3 de către operatori economici de top, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3.

Concret, în liceele din Sectorul 3, elevii au posibilitatea de a învăța o meserie pe care au ales-o, acest lucru contribuind semnificativ la creșterea specialiștilor în domenii în care, astăzi, se găsește cu greutate forță de muncă specializată. Meseriile pentru care elevii au optat în mare parte sunt cele de bucătar, ospătar, lucrător hotelier, mecanic auto, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze.

Beneficiile elevilor implicați în program

Pentru elevi, învățământul dual oferă un pachet de beneficii cum ar fi:

- garanția unui act educațional de calitate, asumat de către colegiu/liceu, operatorul economic și autoritatea locală;

- o bursă lunară care poate ajunge până la 900 de lei;

- posibilitatea de a învăța o meserie direct de la profesioniști, pentru dezvoltarea atât din punct de vedere professional, cât și academic. Practica este coordonată și se face direct la operatorul economic, sub stricta supraveghere a unui tutore desemnat de către companie;

- decontarea cazării, mesei și a transportului;

- o diplomă recunoscută la nivel european;

- prioritate la angajare după absolvire, direct la operatorul economic care a format elevul;

Beneficiile companiilor:

- Fiecare agent economic are posibilitatea de a-și selecta elevii și de a-i pregăti în conformitate cu propriile nevoi și proceduri;

- Facilităţi fiscale acordate de statul român prin acordul de parteneriat;

- Reducerea gradului de mobilitate a resursei umane;

- Eliminarea timpului de adaptare a viitorului angajat la locul de muncă.

Vino în sectorul 3 să înveți o meserie! Sectorul 3, cei mai buni!

Află mai multe detalii pe www.invatamantdualinsector3.ro!






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1062 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ASTA ESTE SOLUTIA (Marţi, 16 iunie 2020, 12:01)

    jidanul [utilizator]

    Asta e solutia care trebuie sa fie la nivel national, calificarea / recalificarea / profesionalizarea tinerilor, precum si a tinerilor din orfelinate si asigurarea angajarii acestora pentru cel putin 3 ani numai la firme din Romania. Iar pentru cei mai in varsta sau fara un loc de munca dar, cu o calificare, asigurarea, de asemenea, a angajarii la un loc de munca in functie de aptitudini si capacitatea fizica. Este extrem de important ca forta de munca din Romania sa fie valorificata, la maxim si asigurata de romani. Concomitent, trebuie repatriata forta de munca a romanilor prlecati la lucru in strainatate intr-un procent din ce in ce mai mare. In acest mod vor creste numarul de salariati din Romania, implicit va creste baza de impozitare si va creste colectarea de taxe si impozite la bugetele Statului Roman. Dar, pentru asta sunt obligatoriu necesare investitii extrem de rapide in toate domeniile economice, industriale si financiare , respectiv cresterea urgenta a salariului minim pe economie la, cel putin, 500 de euro, net, echivalent in lei si continuarea cresterii salariilor, in general. Asa va creste puterea de cumparare si va scadea inflatia si in timp va scadea foarte mult migratia fortei de munca romanesti spre alte tari.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by