Orban: Nici până astăzi Dosarul "Mineriada" nu este finalizat, iar vinovaţii nu sunt pedepsiţi
"În 13 iunie regimul comunist, condus de Ion Iliescu, după ce câştigase alegerile în "Duminica Orbului" a decis, după o înscenare penibilă, să facă apel în primă fază la forţele de ordine şi după aceea să facă apel la mineri pentru a călca în picioare demnitatea tinerilor, intelectualilor, oamenilor care aveau o puternică convingere anticomunistă şi în favoarea libertăţii. Iar după data de 13 iunie au urmat crime, scene de o brutalitate inimaginabilă, anchete făcute de procurori, bătăi ale tinerilor nevinovaţi, administrate fie de mineri, fie de organele de ordine”, a declarat premierul, potrivit Agerpres.
”Nici până astăzi Dosarul numit "Mineriada", un dosar care trebuie să facă dreptate nu este finalizat, iar vinovaţii nu sunt pedepsiţi. Fac un apel către magistraţi, măcar după 30 de ani, să trateze acest dosar aşa cum trebuie tratat, să facă lumină, să stabilească adevărul şi să-i pedepsească pe vinovaţi", a adăugat Orban.

În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
Ludovic Orban: Orice ministru care își atacă premierul trebuie să își scrie mai întâi demisia
Turcan: Cei care lucrează la recalcularea pensiilor vor primi suplimente
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”