Zonele de promenadă vor fi reconfigurate, astfel încât va fi extinsă cea de la Calea Victoriei, va fi desființată cea din cartierul Cotroceni, iar cea din apropierea Pieţei Amzei va fi modificată, începând cu acest week-end, anunță Primăria Capitalei.

Pe Calea VictorieiFoto: Hotnews

Conform Primăriei Capitalei, începând din acest weekend, 13-14 iunie, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 8.00 - 22.00, zonele pietonale se reconfigurează după cum urmează:

  • Zona 2 de promenadă a fost extinsă pe Calea Victoriei, de la aleea Kretzulescu până la Bd. Regina Elisabeta, cu posibilitatea circulaţiei de traversare la Str. Ion Câmpineanu şi Bd. Regina Elisabeta, în continuare zona pietonală fiind pe Calea Victoriei - Strada Eforie - Strada Domniţa Anastasia - Strada Ing. A Saligny - Splaiul Independenţei.
  • Zona 3, delimitată de Bd. Eroilor - Bd. Eroii Sanitari - Piaţa Operei - Strada Dr. J. Lister - Strada Dr. Gr. Romniceanu a fost desfiinţată, circulaţia auto urmând să revină la situaţia anterioară.
  • Zona 5 a fost restrânsă şi va fi delimitată de Bd. Dacia, - Bd. N. Bălcescu - Str. Mendeleev - Str. G.Enescu - Str. G. Clemenceau - Str. N. Golescu - Calea Victoriei.

Pe arterele care delimitează perimetrul menţionat circulaţia auto se desfăşoară normal, precizează Primăria Capitalei.

Restul zonelor instituite anterior rămân neschimbate:

  • Zona 1 - Strada Polonă (de la Bd. Dacia) - Strada A.D. Xenopol - Strada Dionise Lupu - Strada C.A. Rosetti - Strada J.L. Calderon (de la Strada C.A. Rosetti) - Strada I.L. Caragiale - Strada Icoanei - Strada A. Vlaicu.
  • Zona 4 - Strada E. Quinet (de la Strada Academiei) - Strada Biserica Enei
  • Zona 6 - Strada G. Enescu - Strada N. Golescu - Calea Victoriei - Strada C.A. Rosetti - Bulevardul N. Bălcescu.
  • Zona 7 - Bulevardul Unirii, între Piaţa Constituţiei şi locala de vest a Pieţei Unirii.

Cele 7 zone din centrul Bucureștiului au devenit pietonale în weekend din 23 mai.