O statuie reprezentând un sclav negru a fost vandalizată cu vopsea albă într-un parc din oraşul francez Pau, iar în apropiere a fost remarcată o inscripţie 'White Lives Matter', de un corespondent al agenţiei France Presse, scrie Agerpres.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Vopseaua albă a fost stropită din abundenţă pe această operă din secolul XIX care marcheză abolirea sclaviei, pe bustul din bronz al unui sclav negru cu mâinile legate şi pe soclul statuii. La circa zece metri de statuie a fost găsită inscripţia ''White Lives Matter'', în opoziţie cu sloganul 'Black Lives Matter' al mişcării antirasiste din SUA.

Vopseaua albă părea foarte proaspătă şi va fi curăţată în cursul zilei, potrivit agenţilor municipali.

Vandalizarea acestei statui survine în timp ce guvernul de la Paris încearcă să tempereze furia exprimată la mai multe manifestaţii organizate în Franţa în memoria afro-americanului George Floyd, ucis în SUA în timp ce era arestat de poliţie, şi pentru a denunţa violenţele poliţiei franceze.

Decesul din 2016 al lui Adama Traoré, un francez de culoare în vârstă de 24 de ani, ucis de asemenea în timpul arestării, a fost invocat de către unii dintre protestatarii francezi drept simbol al violenţei poliţiei.