O româncă este acuzată că şi-a ucis soţul, Giuseppe Nirta, unul dintre membrii temutei organizaţii 'Ndrangheta, presa italiană scriind că această crimă a avut loc în Spania.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iniţial, românca a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la omor. Anchetatorii au încadrat astfel fapta bazându-se pe relatările femeii, notează Mediafax.

Aceasta le-a declarat că Giuseppe Nirta a fost aşteptat de un asasin în faţa casei şi împuşcat după ce a coborât din maşină, iar ea a reuşit să scape de „ploaia de gloanţe” ascunzându-se în pădurea din apropiere.

Primul indiciu al procurorilor italieni că povestea româncei nu ar fi tocmai adevarată a fost că imediat după incident ea a sunat un prieten, nu poliţia pentru a raporta omorul. În acest caz, au fost arestaţi mai mulţi suspecţi, dar aceştia au fost eliberaţi pentru că nu existau probe care să-i incrimineze.

În cele din urmă, anchetatorii i-au schimbat încadrarea româncei, de la complicitate la omor, la omor.