Doi polițiști din Buffalo, New York, au fost suspendați după ce un video în care apar trântind la pământ un bărbat alb de 75 de ani a apărut pe rețelele sociale. Incidentul a avut loc în cadrul protestelor declanșate de moartea lui George Floyd, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

LIVETEXT cele mai importante informații legate de protestele din SUA:

22:22Facebook nu a depistat interferențe externe în cazul protestelor violente din Statele Unite

21.35:Primarul Washingtonului redenumește strada din apropierea Casei Albe ”Black Lives Matter Plaza”

20.40:Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, i-a spus șefului poliției din Buffalo că ar trebui să îi demită pe ei doi ofițeri care l-au trântit la pământ pe bărbatul alb în vârstă de 75 de ani, relatează Reuters. Aceștia au fost deja suspendați.

20.20:Omagiu adus lui George Floyd în Norvegia. Mii de oameni au manifestat împotriva rasismului

19:49 Relația lui Trump cu armata, la cel mai scăzut nivel de la preluarea mandatului

19.15: O nouă declarație controversată a lui Trump: Scăderea șomajului marchează ”o zi măreață” pentru George Floyd

19.00 Fostul General de Marină John Allen afirmă că amenințările președintelui Donald Trump de a folosi armata Statelor Unite împotriva protestatarilor „ar putea fi semnalul începutului sfârșitului pentru experimentul american”.

John Allen a fost comandantul trupelor SUA din Afganistan și comandant al Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate din cadrul NATO.

Potrivit acestuia, discursul președintelui Trump în care acesta s-a declarat ca fiind președintele „legii și ordinii”, folosirea gazelor lacrimogene asupra protestatarilor din apropierea Casei Albe și momentul foto de la Biserica Sfântul Ioan reprezintă un moment „umitor” și posibil unul „crucial”.

Criticile lui Allen au apărut la puțin timp după ce un alt fost general de top și primul secretar al Apărării numit în cabinetul Trump, Jim Mattis, l-a acuzat pe Donald Trump că „divizează” America.

17.54Avocații a doi dintre polițiștii implicați în arestarea care a cauzat moartea lui George Floyd au afirmat că aceștia au fost angajați de mai puțin de o săptămână și că ambii și-ar fi exprimat îngrijorarea despre modul în care acesta a fost adus în arest în 25 mai

15.12 Donald Trump pierde procente serioase în rândul catolicilor albi- Sondaj

14.01Agenți federali puternic înarmați care nu poartă insigne sau marcaje de identificare au fost înregistrați patrulând pe străzile din Washington D.C. în această săptămână, ca parte a efortului președintelui Donald Trump da a pune capăt protestelor din capitala americană

13.43 Twitter a eliminat un videoclip în care Trump își făcea campanie folosind cazul George Floyd / Ce a scris despre ”teroriștii” din fața Casei Albe

11.47 La zece zile după decesul lui George Floyd în arestul poliției din Minneapolis, mai mulți consilieri locali vor să scape de Departamentul de poliție - permanent, relatează Insider.

11.01Şeful Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA a declarat joi că substanţele chimice folosite de poliţie pentru a dispersa mulţimea în timpul protestelor provoacă tuse care ar putea răspândi coronavirusul, scrie The New York Post citat de Mediafax.

10.26 American Civil Liberties Union și alte organizații pentru drepturile civile au anunțat că îl dau în judecată pe președintele Donald Trump, pe procurorul general William Barr și alți oficiali federali din cauza asaltului asupra demonstranților pașnici din apropierea Casei Albe, transmite Guardian.

................

Înregistrarea video cu cei doi polițiști din Buffalo, New York, care apar trântind la pământ un bărbat alb de 75 de ania fost făcută de un reporter de la postul local de radio WBFO și publicată pe site-ul său și pe contul de twitter. În imagini se vede cum bărbatul se apropie de ofițerii de poliție, unul dintre aceștia îl împinge cu bastonul, iar al doilea cu mâna. Apoi se aude zgomotul prăbușirii și se poate observa sângele care curge pe asflat, bărbatul lovindu-se la cap.

Primarul orașului Buffalo, Byron Brown, a spus că a fost profund tulburat la vederea imaginilor, în condițiile în care în orașul său protestele au fost pașnice. El a vorbit cu guvernatorul statului New York,Andrew Cuomo, convenind ca cei doi polițiști să fie suspendați.

Incidentul a stârnit un nou val de indignare pe rețelele sociale. Imaginile mai arată că polițiștii continuă să mărșăluiască după căderea bărbatului, deși unul dintre cei care l-a împins se apleacă asupra lui, însă este luat de acolo de un coleg. Altcineva strigă după un medic.

Potrivit postului de radio, doi medici au venit imediat, iar bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital. Poliția a precizat inițial că bărbatul a căzut după ce s-a împiedicat.

Bărbatul a fost rănit destul de grav, dar era în stare stabilă la spitalul Erie County Medical Center.