Marți, 2 iunie, este ultima zi în care pot fi contestate în instanță amenzile pentru nerespectarea restricțiilor impuse în perioada în care România s-a aflat în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. În perioada stării de urgență au fost amendați peste 300.000 de români, amenzile ridicându-se la 120 de milioane de euro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Amenzile pentru persoanele fizice care nu au respectat ordonanţele militare au crescut din 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. În acelaşi timp, amenda minimă pentru persoanele juridice care nu au respectat ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până la 3 aprilie, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice ra rămas stabilit la 70.000 de lei.

În 6 mai, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile până la 20.000 de lei. CCR a admis astfel contestația făcută de Avocatul Poporului, care a atacat OUG 36/2020 ce stabilește amenzi pentru nerespectarea restricțiilor. Judecătorii constituționali susțin că legea nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se stabileau arbitrar de către forțele de ordine.

Totuși, amenzile date în perioada în care România s-a aflat în stare de urgență anulate doar după ce sunt contestate în instanță procesele-verbale de contravenție.

Marți, 2 iunie, este ultima zi în care românii nemulțumiți pot contesta amenzile primite în perioada stării de urgență. Contestația poate fi depusă la judecătoria în raza căreia locuiesc.

Nu există o centralizare a contestațiilor, însă este vorba despre zeci de acțiuni introduse în instanța de contencios administrativ de către cei care au fost amendați.

Expert Forum a realizat o analiză a sancțiunilor aplicate de statul român ca răspuns la criza de sănătate publică și a încercat să răspundă la mai multe întrebări: care au fost județele campioane la numărul de sancțiuni? Unde s-au dat cele mai mari amenzi și unde s-au dat cele mai mici? Cum au evoluat acestea pe parcursul stării de urgență?

Din analiza Expert Forum rezultă, de exemplu, că în 14 județe din România valoarea medie a amenzilor aplicate a fost de peste 2000 de lei, în condițiile în care venitul mediu net în România în martie 2020 a fost de 3294 lei. Campion detașat din acest punct de vedere a fost județul Bihor unde valoarea medie a amenzii a fost de 13.040 de lei, de aproape cinci ori mai mare decât județul imediat următor, Tulcea, cu 2.798 lei.