1 Iunie: 52.783 de copii din România sunt în sistemul de protecţie specială / Câți dintre ei sunt declarați adoptabili

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 1 iunie 2020, 12:52 Actualitate | Esenţial


copii
Foto: UNICEF
​În România, 52.783 de copii se aflau, la sfârșitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială a copilului. Aceasta înseamnă 1,4% din totalul copiilor din România - 3.645.267, conform datelor transmise de Autoritatea Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), luni, de Ziua Copilului.

În România trăiesc 3.645.267 de copii sub 18 ani, dintre care 52.783 se află în sistemul de protecție specială a copilului, adică:
  • 15.572 copii (30.90%) beneficiau, la 31 decembrie 2019, de măsură de protecție specială în servicii de tip rezidențial, din care:
  • 12.371 copii se aflau în servicii de tip rezidențial publice,
  • 3.201 copii se aflau în servicii de tip rezidențial private.
  • 34.829 copii (69.10%) beneficiau de măsură de protecție specială în servicii de tip familial, din care:
  • 18.043 copii se aflau la asistenți maternali,
  • 12.260 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv,
  • 526 copii se aflau la alte familii sau persoane.
În ceea ace privește adopția, din totalul copiilor aflați în sistemul de protecție, la 31 decembrie 2019, 3.274 erau declarați adoptabili prin sentință judecătorească. În plus, până la finele anului 2019 au fost adoptați 1.264 de copii la nivel național, iar 22 au fost adoptați la nivel internațional de cetățeni români.

Din totalul copiilor declarați adoptabili, 2.747 se află în grija asistenților maternali, 156 de copii se află la alți membrii ai familiei, 11 la rude de gradul al-IV-lea, 5 copii se află în grija tutorilor, iar 355 de copii se află în diferite servicii de tip rezidențial.

În decembrie 2019 existau 2.369 familii adoptatoare atestate pentru adopție la nivel național și 60 de adoptatori/familii adoptatoare la nivel internațional.

”Ne dorim să găsim cele mai bune soluții pentru ca fiecare copil să-și găsească drumul către o familie. Suntem conștienți că procesul în sine de adopție poate și trebuie să fie simplificat, îmbunătățit și promovat mult mai mult în rândul oamenilor și pentru aceasta au fost aduse o serie de amendamente cadrului legal în materie. Șansa de a adopta un copil trebuie și poate să fie înțeleasă dincolo de o alternativă la absența propriilor copii, iar asistența maternală și serviciile rezidențiale trebuie să fie o alternativă tranzitorie. Aceasta este direcția spre care este just să ne îndreptăm ca sistem și ca societate”, declară Mădălina Turza, președinte ANDPDCA, citată într-un comunicat de presă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2232 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    trist este ca se prefera si se vrea (Luni, 1 iunie 2020, 13:48)

    Mistrelutz [utilizator]

    mentinerea lor in sistem,in loc sa se puna prioritate pe familii adoptive,in timp ce listele cu cei ce doresc sa adopte cresc zilnic.
    jenant
    • +1 (1 vot)    
      Vor spaga (Marţi, 2 iunie 2020, 5:34)

      Excelsior [utilizator] i-a raspuns lui Mistrelutz

      infama functionarime din Ro. Majoritatea incompetenti, indiferenti, superficiali, dezinteresati, inculti, fuduli...
  • +3 (3 voturi)    
    Birocratia (Luni, 1 iunie 2020, 15:03)

    Alfabetix [utilizator]

    este o mare piedica pentru acesti copii!
    Cererile de adoptie zac ani de zile neprocesate, e un sistem urat care distruge vieti in continuare.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by