Cea mai înaltă instanţă judiciară din Taiwan a decis vineri dezincriminarea adulterului, anulând o lege veche de decenii care îi pedepsea cu închisoarea pe cei implicaţi în relaţii extraconjugale, transmite DPA, citată de Agerpres.

Harta TaiwanuluiFoto: Google Maps

Curtea a revocat articolul 239 din Codul Penal taiwanez, ce stipula că 'o persoană căsătorită care comite adulter cu o alta va fi condamnată la închisoare pentru cel mult un an; cealaltă parte implicată în adulter va fi supusă aceleiaşi pedepse'.

Hsu Tzong-li, preşedintele Yuanului Judiciar, ramura judiciară a guvernului în Taiwan, a declarat că legea a fost anulată întrucât submina grav autonomia sexuală şi intimitatea persoanelor.

'După dezincriminarea adulterului, oamenii se pot baza pe Codul Civil pentru a le proteja familia şi căsătoria', a menţionat secretarul general al Yuanului Judiciar, Lin Hui-huang, într-o conferinţă de presă la Taipei.

Instanţa a anulat de asemenea un articol din Codul Penal ce prevedea că, în caz de adulter, retragerea plângerii împotriva unuia din soţi nu va însemna şi retragerea plângerii împotriva celeilalte persoane implicate în adulter.

Decizia de vineri a fost adoptată după mai multe săptămâni în care au fost audiate argumente, în care Ministerul Justiţiei a citat sondaje ce arătau că 70% din populaţie se opune dezincriminării adulterului. Kuan Hsiao-wei, profesor asociat de drept la Universitatea Naţională din Taipei, a calificat decizia drept 'o piatră de hotar în istoria drepturilor sexuale şi a drepturilor omului în Taiwan'.

El a afirmat că legea fusese aplicată într-un mod sexist, numărul femeilor condamnate fiind cu 20% mai mare decât al bărbaţilor, deşi aceştia comit mai des adulter.

Într-o decizie din 2002, legea de incriminare a adulterului fusese declarată constituţională. Alianţa pentru promovarea parteneriatului civil a arătat că, între timp, Taiwanul a devenit mai tolerant în ce priveşte respectarea libertăţii personale şi a autonomiei sexuale. În schimb, Tseng Hsien-ying, preşedintele Coaliţiei pentru fericirea generaţiei noastre viitoare, a fost de părere vineri că dezincriminarea adulterului va dăuna instituţiei căsătoriei.