Creșele, grădinițele și afterschool-urile rămân cu siguranță închise până la jumătatea lunii iunie, iar după acel moment decizia depinde de modul în care va evolua situația cazurilor de COVID-19, după noua etapă de relaxare a unor măsuri, afirmă ministrul Educației, Monica Anisie.

GradinitaFoto: Agerpres

Monica Anisie a afirmat, joi seară, la Realitatea Plus, că a avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Sănătății pe această temă.

Institutul de Sănătate Publică a transmis către Ministerul Educației o serie de măsuri pentru a se pregăti în cazul în care există posibilitatea de a deschide, după 15 iunie, creșele și afterschool-urile, dar și cantinele și căminele pentru cei care vin din alte localități la pregătire pentru examenele naționale, a afirmat ministrul Educației.

"Ce se va întâmpla după 15 iunie nu putem spune decât după ce se va face o evaluare a acestei perioade de relaxare. (...) Deci avem acest set de măsuri, dar o decizie se poate lua după o evaluare a perioadei de relaxare. Pe 11 martie, când am suspendat cursusile, era în plină defășurare înscrierea pentru clasa pregătitoare. Acum, noul calendar a fost afișat pe site-ul Ministerului, a fost afișat la gradinițe. Ce pot să spun este că finalizarea procesului este pe 25 iulie, atunci vor ști păriniții unde trebuie să depună dosarele pentru înscrierea la clasa pregătitoare", a adăugat ministrul Educației.

La sfârșitul lunii aprilie, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vorbea despre posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de genul creşă, after-school sau alte activităţi de educaţie pentru copii, să fie permise pe perioada vacanţei de vară, în condițiile în care mulți părinți nu au cu cine să își lase copiii.