Asistent medical arestat după ce ar fi încercat să își violeze o colegă, într-un spital suport COVID

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 29 mai 2020, 8:26 Actualitate | Esenţial


catuse
Foto: Digi 24
Un asistent medical de la Spitalul Orăşenesc Horezu din județul Vâlcea este acuzat că a încercat să violeze o colegă de serviciu, chiar în incinta unității medicale. Spitalul Horezu este suport COVID, însă nu are niciun pacient. Agresorul a fost arestat preventiv, iar spitalul spune că a deschis o anchetă internă.

Agresorul și victima lucrează la Compartimentul de Sterilizare a instrumentarului medical, iar incidentul s-ar fi petrecut la schimbul de tură, scrie Mediafax.

Bărbatul este chiar reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali în cadrul spitalului, adică al instituţiei care le dă asistenţilor medicali certificatele de liberă practică.

Potrivit procurorilor, timp de două ore, bărbatul ar fi forţat-o pe colega sa, o asistentă medicală angajată pe perioadă determinată, să întreţină relaţii sexuale cu el.

"În data de 18.05.2020, în intervalul orar 11.00-13.00, în timp ce se afla în incinta Spitalului Orăşenesc Horezu, unde este angajat în funcţia de asistent medical, inculpatul Anghel Daniel a încercat prin constrângere fizică să întreţină un raport sexual normal, cu numita B.A.F., angajată pe perioadă determinată în funcţia de asistent medical, în cadrul aceleiaşi instituţii”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu

Managerul spitalului, Constantin Popescu, a declarat, joi seara, pentru Mediafax, că a aflat despre această situaţie abia în 26 mai, când asistenta medicală a făcut o sesizare, reclamând că a fost hărțuită sexual.

"Eu am aflat în data de 26 mai. Atunci a venit asistenta şi a depus o sesizare în care spune că a fost <hărţuită sexual> de el. Nu am alte detalii. Am deschis o anchetă internă.(...) Ei lucrează la Compartimentul Sterilizare, iar acolo nu au acces nici pacienţi, nici alte persoane”, a declarat Constantin Popescu, managerul Spitalului Orăşenesc Horezu.

Bărbatul este arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă de viol.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1939 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Spital „covid” fără clienți? (Vineri, 29 mai 2020, 9:32)

    prec [utilizator]

    Vă dați seama de batjocura cu „pandemia” lui pește? Se plictisesc de moarte asistenții și se țin de prostioare....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by