Astăzi se împlinește un an de la încarcerarea lui Liviu Dragnea, după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială Teleorman. În tot acest timp, fostul lider al PSD a avut mai multe încercări eșuate de a ieși de la Rahova, introducând în instanță căi extraordinare de atac. A fost adus de mai multe ori în fața magistraților, unde a susținut că stă nevinovat în închisoare.

Liviu Dragnea, la ICCJ (foto arhiva)Foto: Agerpres

Condamnarea și acuzațiile DNA

Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.

Potrivit DNA, în schimbul unor foloase necuvenite, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, a menținut ilegal în posturi două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman, spune DNA.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

"Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram preș, eram ghiocel"

Cu o zi înainte de încarcerare, în 26 mai 2029, PSD cu Dragnea președinte avea să obțină un rezultat dezastruos în alegerile europarlamentare. Atunci a fost ultima apariție publică a lui Liviu Dragnea în libertate.”Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram preș, eram ghiocel și PSD-ul era un partid cuminte și nu făcea ce a făcut până acum. Completul de judecată dacă va rezista presinilor va da achitare. Dacă nu vor rezista, nu vor da achitare", afirma liderul PSD în ultima sa conferință de presă, întrebat dacă se teme că va fi condamnat.

Chestionat de o jurnalistă dacă are bagajele făcute, Dragnea a avut o reacție nervoasă: "E un spectacol prost, foarte prost! N-am niciun bagaj făcut!"

Cum încearcă să scape de închisoare

Liviu Dragnea a avut șase încercări eșuate de a scăpa de închisoare, prin întroducerea unor căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

Ultima dată a fost luni, când un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins ca nefondată o contestaţie la executare prin care Liviu Dragnea solicita să fie eliberat pe motiv că este deţinut nelegal în închisoare. Liviu Dragnea nu a participat luni la proces, însă a fost audiat prin videoconferinţă de magistrați. Avocaţii acestuia s-au plâns însă că, din cauza unor probleme tehnice, "nu prea s-a înţeles mare lucru" din ce a spus fostul lider al PSD.

Fostul lider al PSD pare că nu se oprește însă la instanțele naționale în încercarea de a scăpa de închisoare. "Avem calea deschisă către CEDO. Luăm în calcul absolutamente tot. Urmează fiecare cale de atac, fiecare element", declara avocata acestuia, Flavia Teodosiu.

Prima apariție publică, la 6 luni de la încarcerare

Prima dată când fostul președinte PSD a fost văzut public a fost la 6 luni după încarcerare, atunci când a fost dus sub pază la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde magistrații au judecat o contestație în anulare depusă de el.

Liviu Dragnea a fost adus de atunci de câteva ori din penitenciar în instanță. Liviu Dragnea și-a făcut apariția fără mustață. De fiecare dată a venit îmbrăcat la costum.

"Am crezut și încă mai cred că un om poate fi condamnat de o instanță cu respectarea legii. CCR a zis clar că completurile de 3 sunt nelegale și nu se poate vorbi de un proces echitabil și de o hotărâre corectă la mine, indiferent de procedurile adoptate. S-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare. Nu vreau să ies cu orice preț și cred că stau nevinovat. Puteam să plătesc, dar nu am vrut să fac compromisuri”, a declarat Dragnea la instanța supremă.

La ieșirea din sala de judecată, întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună în legătură acest preț, Dragnea a spus: "Prețul era România!”.

Ce face Dragnea în penitenciar

Liviu Dragnea lucrează în atelierul auto al Penitenciarului Rahova. În februarie, avocata acestuia susținea că fostul președinte al PSD s-a accidentat în timp ce lucra în atelier, având nevoie de o intervenție chirurgicală. "S-a tăiat pentru că a sărit un flex, când repara ușa de la o dubă. A fost operat și este stabil”, spunea Flavia Teodosiu.

Din penitenciar, Liviu Dragnea a transmis și un mesaj de Ziua Națională. În mesajul postat pe pagina sa de Facebook în 1 decembrie 2019. Fostul șef al PSD susținea că de dragul țării a "sacrificat tot”, inclusiv "renunțarea la libertate”.

Dosarul Tel Drum

Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunțat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene. DNA preciza că dosarul s-a constituit în urma unei sesizări a OLAF. Procurorii spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțional organizat "care acționează și în prezent", format din funcționari ai instituțiilor din administrația publică și oameni de afaceri. DNA menționa că acest grup infracțional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donații ale membrilor.

Urmărirea penală în dosarul Tel Drum a fost suspendată însă în perioada stării de urgență, a declarat săptămâna trecută șeful DNA, Crin Bologa. El a spus că nu va mai avansa un termen pentru finalizarea cazului și că la DNA sunt "cu sutele" dosare mai vechi de 5 ani.