Un atelier de pantofi din Cluj-Napoca s-a adaptat crizei COVID-19, în care una dintre principalele reguli pentru toți este cea a păstrării unei distanțe față de cei din jur, și a conceput "pantofii de distanțare socială", scrie Dejeanul.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Grigore Lup este meșter în încălțăminte din piele și are un atelier în Cluj-Napoca.

Și afacerea lui a fost afectată de criza COVID și a încercat să se adapteze. Pentru că una dintre principalele reguli în această perioadă este să păstrăm distanța față de cei din jur, el a conceput în atelierul său "pantofii de distanțare socială". Mărimea acestora începe de la numărul 70. Astfel, cei care îi încalță acești pantofi sunt obligați să păstreze o distanță de cel puțîn jumătate de metru față de oricine.

“Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă domnule aproape de tine, parcă îți suflă în ureche. Am zis Dejeanul.ro Grigore Lup.