Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat joi seară că în ședința de guvern a fost adoptată o OUG privind acordarea gratuită de măști de protecție către 2,3 milioane de persoane din categorii defavorizate. Se vor acorda 50 de măști de persoană, pentru o perioadă de două luni.

Nelu TataruFoto: Agerpres

„În urma modificării în Parlament a hotărârii de guvern privind starea de alertă, am adoptat astăzi în ședința de guvern o Ordonanță de Urgență privind acordarea de către Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică, către autoritățile locale necesarul de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate. În acest sens, am aprobat măști de protecție pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate”, a declarat ministrul.

Tot prin această OUG, s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu 230 milioane de lei pentru achiziția acestor măști de protecție.

Care sunt categoriile defavorizate:

  • persoanele din familiile beneficiare de ajutor social
  • cele beneficiare de alocații pentru susținerea familiei
  • pensionarii cu pensii de până la 704 lei
  • persoane cu handicap

Nelu Tătaru a precizat că se va acorda „un număr de 50 de măști pentru fiecare din persoanele din categoriile precizate, aferente unei perioade de două luni”.

„Acest lucru trebuie să se întâmple foarte repede. În trei zile de la aprobarea acestei OUG, autoritățile locale trebuie să trimită către DSP-uri lista cu aceste persoane, iar odată achiziționate, în trei zile DSP-urile vor trebui să vireze către autoritățile locale aceste măști”, a declarat Tătaru.

Premierul Ludovic Orban declarase la inceputul sedintei de guvern că achiziționarea și distribuirea de măști gratuite către persoanele defavorizate ar fi trebuit făcute prin Ministerul Muncii, cu susținerea Poștei Române. Însă, Parlamentul a decis ca măștile să fie achiziționate de Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică, acesta urmând să le pună la dispoziția autorităților locale.

UPDATE: Într-un comunicat de presă, Guvernul vine cu detalii referitoare la actul normativ adoptat astăzi privind achiziția de măşti de protecţie pentru persoanele defavorizate. Redăm mai jos comunicatul integral:

„La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de Guvern de astăzi, 21 mai 2020, Ordonanța de Urgență privind acordarea de catre Ministerul Sănătății, prin directiile de sanatate publică județene și a municipiului Bucuresti, autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile si persoanele defavorizate de pe raza unitatilor administrativ teritoriale, precum și pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sanatatii, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.

Conform actului normativ, bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2020 va fi suplimentat cu suma de 230 milioane lei pentru achiziția de măști de protecție care vor fi puse la dispoziția autorităților publice locale pentru toate persoanele și familiile defavorizate de pe raza unităților administrativ teritoritale.

În următoarele 2 luni, fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 măști de protecție. Vor beneficia de acest sprijin, aproximativ 2.300.000 de persoane, după cum urmează:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările și completările ulterioare;

d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Achiziția măștilor de protecție va fi realizată de către Ministerul Sănătății prin procedura de negociere, fără publicare prealabilă, în conditiile prevăzute de legislația în vigoare și în baza necesarului realizat de către autoritățile publice locale.

Măștile de protecție vor fi distribuite beneficiarilor de catre autoritătile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari si ai mediatorilor sanitari, în termen de maxim 3 zile de la primirea acestora din partea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.”