Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere reluarea transportului rutier internațional de persoane, după ce, odată cu instituirea stării de alertă, a apărut specula de pasageri, iar riscul de infectare cu Covid-19 este crescut, potrivit unui comunicat de presă.

La drum cu autocareleFoto: Hotnews

Conform sursei citate, din cauza lipsei autocarelor „s-a ajuns la blocaje și la situații revoltătoare, extrem de periculoase pentru pasagerii români”. Aceștia sunt nevoiți să utilizeze microbuze, în condiții precare, generând apariția speculei. Pasagerii plătesc mai scump condiții de transport cu disconfort maxim și cu risc sanitar crescut, transmite UNTRR, citat de Mediafax.

„Întrucât nu există o coordonare între statele membre, sunt adoptate măsuri contradictorii, iar relaxarea condițiilor de transport rutier internațional de pasageri nu se va putea realiza. Astfel, pasagerii vor avea de suferit în lipsa soluțiilor viabile de deplasare către locurile de muncă, dar și firmele de transport care în continuare vor avea activitatea blocată, impactul fiind major și asupra bugetului de stat”, arată sursa citată.

Uniunea Transportatorilor spune că a solicitat de mai multe ori deblocarea transportului rutier internațional de persoane și aplicarea acelorași reguli pentru toate modurile de transport.

„Considerăm că așa cum se permite plecarea la lucru cu avion charter, tren și cu autoturism, trebuie să fie permisă și deplasarea cu autocarele, atât pentru a permite celor care au contracte să ajungă la locul de muncă și să reducă presiunea pe bugetul statului, cât și pentru a permite transportatorilor de persoane să organizeze similar cu liniile aeriene curse charter spre țări precum Germania, Spania, Franța”, transmite UNTRR.