DNA a deschis 33 de dosare penale pentru achiziții publice de echipamente medicale în perioada stării de urgență, potrivit șefului instituției, procurorul Crin Bologa. "Există oameni și companii care au înțeles să profite de pe urma acestei pandemii", a afirmat Bologa într-o conferință de presă. El a afirmat că în aceste dosare sunt vizate și persoane cu funcții importante în cadrul autorităților contractante.

Crin BologaFoto: captura video

33 de dosare penale pentru achiziții de echipamente medicale în pandemie

Procurorul șef al DNA a precizat că în 25 din cele 33 de dosare penale deschise pentru achiziții medicale în perioada pandemiei s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze se fac cercetări privind încălcarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice directe a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane sau izolete. De asemenea, sunt vizate achiziţii de măşti medicale neconforme, considerate periculoase şi interzise în Uniunea Europeană.

"Noi nu vânăm faptele de corupţie ca să bifăm statistici, să ne crească numărul de dosare sau să împiedicăm eforturile statului de luptă împotriva răspândirii virusului, ci, dimpotrivă, vrem să ne asigurăm că aceste forţe ale statului în sectorul sanitar şi-au atins scopul, că bugetul public nu este risipit, sifonat în buzunarele celor corupţi", a susţinut șeful DNA.

"Sunt vizate și persoane cu funcții importante"

Crin Bologa a spus, răspunzând unei întrebări, că în cele 33 de dosare penale deschise pentru achiziții în perioada pandemiei sunt vizate și "persoane cu funcții importante în cadrul autorităților contractante". "Dacă v-aș spune și funcția, ați identifica și persoana. În scurt timp veți avea și aceste informații, cred că nu va dura mult".

Legat de achizițiile Unifarm, Bologa a confirmat că "în aceste dosare se ridică acte și se fac audieri".

El a confirmat că una dintre anchete vizează firma Romwine & Cofee SRL, care a vândut statului prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) 1,75 milioane de măști de protecție, pentru 56 milioane lei, la un preț mediu de 32 lei bucata. Prețul este ridicat în condițiile în care măști de acest tip, FFP2 sau FFP3, costau în medie 10 lei. Romwine & Cofee SRL este o firmă dintr-o comună din Girgiu care se ocupă de vânzarea de băuturi și cafea.

"Tot ce a apărut în presă este în atenția DNA. Se fac audieri atât la societăți private, cât și ale statului", a spus el, precizând că nu pot fi date alte detalii.

"Există și dosare care se referă la achiziții făcute de alte instituții, pe lângă cele centrale. Verificăm achiziții publice făcute la nivelul ministerelor, cât și la nivel central, făcute de spitale", a spus Bologa, întrebat dacă în dosarele deschise de DNA este vorba și despre achiziții făcute de spitale din țară sau numai despre achiziții făcute de ONAC și Unifarm.

Chestionat despre valoarea contractelor care fac obiectul acestor dosare, șeful DNA a spus că nu poate preciza o cifră exactă, dar că "sesizările se referă la sute de milioane de lei și la milioane de euro ca prejudicii sesizate".

Peste 1.000 de dosare penale deschise de la începutul anului

De la începutul anului şi până acum au fost înregistrate peste 1.000 de dosare penale, dintre care 33 au ajuns la instanţe. Au fost înregistrate 723 de sesizări de la cetăţeni, iar în 371 de cazuri procurorii s-au sesizat din oficiu.

"În aceste trei luni de mandat în funcţia de procuror-șef al Direcţiei am reuşit să completăm funcţiile de conducere vacante prin numiri şi delegări în funcţie, astfel încât acum sunt ocupate atât funcţiile de procuror-şef adjunct, cât şi cele de procurori-şefi ai secțiilor. Avem cazuri de procurori cu funcţii de execuţie care au venit şi care doresc să lucreze în DNA. Aceste aspecte precum şi numărul de sesizări şi denunţuri de la cetăţeni arată o creştere a încrederii în DNA”, a susținut Bologa.

El a afirmat că numărul sesizărilor de la cetăţeni a crescut, în condițiile în care se redusese începând cu anul 2015. În acest an la DNA au existat 723 de sesizări de la cetăţeni, faţă de 50-58 de sesizări în anul 2019.