Mai multe aeronave militare românești, bulgărești și turcești au fost trimise într-o misiune de poliţie aeriană din cauza a patru aeronave ruseşti care au zburat, marţi, deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului NATO.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ieri a fost o misiune de poliţie aeriană realizată de forţele aeriene române, bulgare şi turce, pe măsură ce patru aeronave ruseşti au evoluat pe un traiect de zbor în apropierea spaţiului aerian NATO. Nu au intrat niciodată în spaţiul aerian NATO, forţele ruseşti au fost tot timpul în spaţiul aerian internaţional", a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu.

El a explicat că avioanele ruseşti au venit pe deasupra Mării Negre, au intrat în zona în care ţările au dreptul să ceară aeronavelor să se identifice, iar misiunea de poliţie aeriană s-a făcut sub comandă NATO.

"Cei de acolo decid, în funcţie de traiectul de zbor, care dintre aeronavele aflate în serviciul de poliţie aeriană pot să se ridice. Prima dată au primit misiunea forţele române - s-au ridicat cu două MIG-uri 21, s-au apropiat şi au însoţit cumva aeronavele ruseşti pe traseul de zbor până când ele au ieşit din zona noastră de competenţă. Apoi au fost preluate de două aeronave bulgăreşti, două MIG 29, după care, după ce au ieşit şi din zona de competenţă de patrulare a Bulgariei, au fost preluate de două F16 turceşti, iar după ce au ieşit şi din zona de patrulare a Forţelor Aeriene Turce, misiunea s-a încheiat", a mai spus Spînu.

Potrivit paginii de Facebook a NATO Allied Air Command, avioanele de poliţie aeriană NATO din România, Bulgaria şi Turcia au fost lansate din cauza activităţii aeriene ruseşti aproape de spaţiul aerian NATO.

Primele două avioane ale Forţelor Aeriene Române MIG-21 au decolat în întâmpinarea a două bombardiere ruseşti Tu-22, escortate de două avioane de vânătoare Su-27.

"NATO este hotărâtă să-şi protejeze spaţiul aerian şi a transmis un semnal clar al capacităţii sale de reacţie. Avioanele de luptă cu reacţie rapidă ale Alianţei se află în aşteptare 24/7 pentru decolare, în cazul unor situaţii neclare sau aproape de spaţiul său aerian", mai scrie pe pagina de Facebook.