Avertizare MAE: Cei care vor să treacă prin Bulgaria așteaptă la granițe până la 6 ore. Care este procedura

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 mai 2020, 11:09 Actualitate | Esenţial


Coronavirus Bulgaria
Foto: NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Profimedia
Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români care vor să tranziteze Bulgaria că, din cauza numărului mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice, durata de procesare a acestora de către autoritățile bulgare a crescut în mod semnificativ, astfel că timpii de așteptare la intrarea în țară pot ajunge până la 6 ore.

Tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria este permisă doar pentru întoarcerea în statul de reședință și numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria.

Conform reglementărilor în vigoare, cetățenii români pentru care se permite tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria trebuie să informeze în prealabil Ambasada României la Sofia, care, cu sprijinul Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, obține acordul Ministerului bulgar al Afacerilor Interne cu privire la punctele de trecere a frontierei pentru intrare, respectiv ieșire pentru trecerea în regim de tranzit.

Având în vedere numărul foarte mare de solicitări de aprobare a intrării/tranzitului pe teritoriul Republicii Bulgaria, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria în scopul întoarcerii în statul de reședință să informeze Ambasada României la Sofia cu minimum 48 de ore înainte de data sosirii în Bulgaria, pentru a putea efectua demersurile necesare pe lângă autoritățile bulgare cu privire la traseul de tranzit.

Astfel, cetățenii români sunt rugați să transmită o solicitare pe adresa de e-mail a Secției Consulare a Ambasadei României la Sofia: sofia.consul@mae.ro. Solicitarea transmisă trebuie să conţină următoarele informaţii:

  • 1) numele şi prenumele persoanelor;
  • 2) numărul paşaportului / seria şi numărul cărţii de identitate;
  • 3) data intrării pe teritoriul Bulgariei (data şi ora zborului, dacă este cazul);
  • 4) traseul tranzitului (punctul de intrare, respectiv punctul de ieşire în/din Bulgaria);
  • 5) dacă este disponibil, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport care asigură deplasarea pe teritoriul Bulgariei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2142 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    "Niste nenorociti"-cum zicea tata... (Miercuri, 20 mai 2020, 14:04)

    John M. [utilizator]

    Tot asa ati ramas si dupa asa-zisa includere in UE. Probabil ca v-au acceptat ca sa va vanda roboti de bucatarie si cauciucuri uzate, pentru ca altfel voi n-aveti niciun merit si ganditi ca pe vremea lui Ceausescu.
    Mergeti la punctul de frontiera Giurgiu cu Bulgaria si veti zice ca sunteti intr-un SF de groaza de la frontiera dintre NIcaragua si El Salvador.
    Dupa aia mergeti la punctul de frontiera dintre Bulgaria si Turcia si veti ramane masca de cum arata o frontiera a unei supraputeri de altadata a carei glorie este reclamata si astazi printr-o atractie a zeci de milioane de turisti din toata lumea.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by