Judecătorul Cristi Danileț: Nu se atinge niciun drept al omului dacă paznicul de la supermarket îmi ia temperatura

de Mona Hera     HotNews.ro
Miercuri, 20 mai 2020, 8:27 Actualitate | Esenţial


Cristi Danilet
Foto: Arhiva personala
Nu se atinge niciun drept al omului dacă paznicul de la supermarket le ia temperatura celor care intră, fiind doar un mijloc de siguranță, nu un act medical, spune judecătorul Cristi Danileț.

"Eu chiar cred că acest virus există, deși nu l-am văzut, am încredere în cadrele medicale și în oamenii de știință și, chiar dacă nu m-ați întrebat, nu se atinge niciun drept al omului dacă paznicul de la supermarket îndreaptă spre mine un aparat și îmi spune ce temperatură am. Vă asigur de asta. E doar un mijloc de siguranță, așadar nu are loc un act medical. E bine totuși că lumea dezbate”, a declarat magistratul la Interviurile Presshub.

Danileț crede că ar fi fost cu mult mai bine dacă cetățenii României ar fi înțeles să respecte legile din grijă pentru siguranța proprie decât de frica sancțiunilor atât de controversate.

"Dar, într-adevăr s-a operat o restrângere a drepturilor, ca să nu vorbim doar de sancțiuni. Această restrângere este justificată, potrivit Constituției și eu cred că este normal ca toți cetățenii care au ceva de reproșat să o facă în condiții legale.

Ce văd acum pe stradă mă sperie. Văd persoane care s-au adunat mai multe într-un loc, văd persoane care nu poartă mască, care vor să braveze foarte mult, nerealizând că încalcă niște reglementări. Și mai vreau să vă spun un lucru pe care noi încercăm să îi învățăm pe copii în cadrul proiectului de educație juridică.

O regulă trebuie respectată chiar și atunci când nu ne vede nimeni. Că e bună sau că e rea, regula trebuie respectată. Dacă avem reproșuri, atunci trebuie să încurajăm modificarea respectivei norme, dar nu ne putem face dreptate singuri. Nimănui nu-i este îngăduit să spună: mie nu-mi place această lege, eu nu o respect! Asta înseamnă că suntem iresponsabili și că nu respectăm statul de drept. Ori dacă eu nu respect legea, nu mai am stat de drept, nu mai am o societate democratică și oamenii devin un pericol.

Atunci când oamenii devin un pericol, trebuie să se adopte sancțiuni împotriva lor. Eu aș vrea să trăim vremuri în care se respectă legile în România pentru că ele sunt făcute să ne protejeze, nu pentru că se aplică sancțiuni”, a mai afirmat judecătorul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7224 vizualizari

  • -18 (30 voturi)    
    zici "nu are loc un act medical" (Miercuri, 20 mai 2020, 8:39)

    VaDa [utilizator]

    Domnu' Danilet, temperatura se poate lua si cu un aparat introdus intrarectal. Portarul iti poate baga in fund un transductor sa iti masoare precis temperatura. Nu e nevoie de medic sau asistenta. Probabil nici in acest caz nu aduce nicio atingere.
    • +4 (12 voturi)    
      De gustibus (Miercuri, 20 mai 2020, 11:22)

      Ademordna [utilizator] i-a raspuns lui VaDa

      Fiecare cum ii place.
      In madura legals de care vorbeste Danilet e vorba de un instrument neinvaziv, asa ca nu mai bate campii.
    • -4 (6 voturi)    
      era logic ca vor aparea unii ca dl Danilet (Miercuri, 20 mai 2020, 12:39)

      Mary80 [utilizator] i-a raspuns lui VaDa

      care ne vor explica ca albul e negru si negrul e alb.
    • +1 (3 voturi)    
      nebunatecule (Miercuri, 20 mai 2020, 12:43)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui VaDa

      ce ti-ar mai place...
    • -1 (5 voturi)    
      Mai exista si oameni ca dl. Danilet ! (Miercuri, 20 mai 2020, 13:15)

      contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui VaDa

      Consider articolul puţin mai subtil, făcând referinţă la responsabilitatea comună, care a luat-o razna de câtva timp.
      Nivelul scăzut de inteligenţă (care nu are nimic de-a face cu diplomele de 30 de kilograme puse la murat), penuria conducătorilor demni de acest nume (gândiţi-vă numai la Trump şi la admiratorii săi de pretutindeni), angosa existenţiala ce dă naştere la "conspiraţii" de tot felul, ce s-ar vrea o rezolvare, dar sunt un agent demobilizator si mai puternic, toate aceste, şi multe altele, duc la un haos generalizat ce nu profită decât celor vicleni, cu instincte primare de posesiune derezonabile, imbecili fericiţi cu narcisismul lor împins la extrem, mediocrii cleptocraţi, aşa cum este actuala componenţă a societăţii mondiale (România nu-i decât o cantitate neglijabilă, o ţară uitată de istorie).
      Respectarea legilor, concepute de oameni nepricepuţi, duc la confuzia ce a generat criza pandemiei actuale.
      Rigiditatea fucţionărească, care "respectă legea" (un fel de a spune) a dus la cacofonia la care asistăm.
      A respecta prosteşte o lege exagerată poate duce la drame omeneşti irecuperabile.
      Un exemplu idiot (recunosc !) : Lege-mi interzice să traversez strada pe roşu. Dar pe partea cealaltă un cetăţean suferă o criză majoră si cade. Eu ce fac ? Respect legea? Sau trec strada pe rosu (deci nu respect legea) pentru a-l salva ? Este o exagerare, o metaforă a stupidităţii respectării habotnice a unor legi stupide.
      Se referă mai mult la necesitatea revenirii la o normă colectivă viabilă pentru societatea noastră destrămată şi cuprinsă de febra "libertăţii" de orice fel.
      Libertatea este o noţiune complexă, dar, simplist, se poate defini ca un drept ce se întinde pâna la limita dreptului celuilalt. Deci, libertatea trebuie să fie auto-cenzurată de o morala personală fără cusur.
      Nu e cazul în RSR, deci cetăţeanul Danileţ, un remarcabil luptător pentru dreptate, în faţa decadenţei unei societăţi putrede, se simte nevoit să susţină această rigiditate compensatorie.
  • -12 (28 voturi)    
    Ipochimenul nu știe că temperatura doar se măsoară (Miercuri, 20 mai 2020, 8:39)

    Tayen [utilizator]

    Nu „se ia”! Măscărici funcțional.
    • +8 (14 voturi)    
      Multumim (Miercuri, 20 mai 2020, 9:20)

      Orpheus [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      Asta clarifica situatia!
      • 0 (10 voturi)    
        Cu plăcere. (Miercuri, 20 mai 2020, 10:01)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui Orpheus

        Alte nelămuriri mai ai?
        • +1 (3 voturi)    
          Iertati-l (Miercuri, 20 mai 2020, 13:08)

          contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui prec

          E doar un începator ; înca nu a învatat pe de rost Carnetu' Rosu de Partid.
  • -10 (26 voturi)    
    abuz clar, nu sunt de acord (Miercuri, 20 mai 2020, 8:49)

    MirceaIo [utilizator]

    si daca ai temperatura?cum sunt vazut de oamenii din jur? ca un paria, vor fugii de mine. Nu este corect. Pai o masca la SensiBlue a aproape 5 lei, intru sa cumpar o paine si ma costa dublu??Este un mare abuz! si o mare specula. Statul ma obliga sa dau bani la speculaniti. vezi Sensi Blue!!!
    • +10 (20 voturi)    
      ca un om bolnav! (Miercuri, 20 mai 2020, 10:02)

      ember [utilizator] i-a raspuns lui MirceaIo

      Daca ai temperatura ai un simptom de boala si poti fi contagios, abuz e din partea ta sa te apropii de alti oameni in aceste conditii.
      • -3 (13 voturi)    
        Pai, poti avea febra din o mie de motive (Miercuri, 20 mai 2020, 11:07)

        CezarN [utilizator] i-a raspuns lui ember

        Abuz este sa abuzezi de spaima oamenilor pentru a-i asmuți pe unii împotriva celorlalți.
        Abuz este sa stabilești pe baza temperaturii (măsurata cu un aparat necertificat, poate defect) ca un cetățean are o boala contagioasa grava, sa-l supui oprobriului unor dobitoci ca tine și sa-i îngrădești niște drepturi(la hrana, de exemplu, dacă se întâmpla în supermarket).
        • +1 (7 voturi)    
          daca ai febra (Miercuri, 20 mai 2020, 12:45)

          varavara [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

          stai in casa chiar daca nu ai coronavirus.
          In conditiile pandemiei actuale, toate discutiile astea sunt de ras.
        • 0 (2 voturi)    
          daca ai febra intai afli de ce o ai (Miercuri, 20 mai 2020, 18:23)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

          si dupa aia nu ai decat sa-ti trimiti nevasta, fiul, mama, nepotul sa iti ia o paine.
          • 0 (2 voturi)    
            In ce lege scrie asta? Unde se mai practica? (Miercuri, 20 mai 2020, 19:37)

            CezarN [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            Vai de capul vostru!
            Creierul vostru este mai spălat decât mâinile voastre.
  • -4 (16 voturi)    
    doar ca (Miercuri, 20 mai 2020, 9:02)

    Dedalus [utilizator]

    E o idee buna pentru sanatate, dar nu are de-a face cu coronavirusul.
    • -3 (3 voturi)    
      nu are de-a face cu nicio boala (Miercuri, 20 mai 2020, 12:41)

      Mary80 [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      paznicii nici nu stiu sa foloseasca aparatele, i-am vazut cum ii scanau pe altii, ca eu unul nu ma scanez din principiu.
      Dupa cum spunea si Arafat, trebuie doar sa ne obisnuim cu scanatul la cap, atat tot. Adica, cu noul statut de animale.
  • -7 (31 voturi)    
    Am fost intrebat (Miercuri, 20 mai 2020, 9:03)

    marc.andre [utilizator]

    Ma aflam in apropierea intrarii unui supermarket (nu dau nume) si paznicul care era acolo a vrut sa termoscaneze un om care vroia sa intre. Omul a fost surprins (asta se petrecea duminica) si a refuzat sa fie "tratat ca un obiect sau ca un animal" dupa cum s-a exprimat atunci. Si cum paznicul nu i-a permis sa intre in magazin ne-termoscanat, omul a avut un moment de deruta, si apoi a facut o rotatie de 180 de grade, renuntand sa incerce macar sa convinga pe cineva ca nu e in regula sa conditionezi accesul la alimente de o termoscanare. Unii au inceput sa vorbeasca si sa ii dea dreptate, si atunci m-a intrebat si pe mine: "Considerati ca e normal sa conditionezi dreptul la viata de o termoscanare?" si mi-a explicat ca el nu va accepta niciodata sa fie termoscanat, din motive de constiinta. In conditiile starii de alerta, nici un paznic nu-i va permite accesul in magazine sa cumpere alimente, ceea ce poate fi considerat (si chiar este) un atentat la viata. Cum poate el sa traiasca daca nu are acces la alimente? Veti spune ca el a ales sa nu intre in magazin prin refuzul termoscanarii. Totusi, el a refuzat din motive de constiinta, este dreptul lui sa ia orice decizie in ceea ce-l priveste, pentru a-si asigura demnitatea umana. A mai spus ca nimeni nu poate impune altcuiva ce sa gandeasca, referindu-se la ideea ca "termoscanarea nu e periculoasa, ca termoscanarea nu lezeaza demnitatea umana, etc". Aici are dreptate. Daca vom accepta sa ni se spuna ce sa gandim, atunci libertatea de constiinta nu mai exista decat in Constitutie.

    Toata experienta asta m-a pus pe ganduri: pana unde (sau, pana cand) vom accepta sa asistam pasivi la restrangerea gradata, aproape nesesizabila, a drepturilor noastre Constitutionale? Va fi nevoie sa ajungem o societate anti-umana, ca sa ne dam seama atunci ca e prea tarziu? Cred ca e un subiect numai bun de dezbatut la modul cel mai serios.

    Sper sa nu cenzureze HotNews acest comentariu, pentru ca am mai incercat sa scriu aici despre asta...
    • -7 (11 voturi)    
      Teoretic (Miercuri, 20 mai 2020, 10:03)

      gamma [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      Dreptul la viata al lucratorului comercial unde e aici ? Nu cumva este vorba de ego-ul lui x vs dreptul la viata al lui y (si al celor ce vor cumpara de la y) ?
      Dincolo de vorbe :
      1 .Se ia temperatura taraneste pentru ca in Romania nu se pot cumpara camere de termoviziune decat cu zeci de mii de euro. Alea de 300-1000 nu aduc spaga suficienta .
      2 .Luarea temperaturii e doar pentru proptirea moralului lucratorilor din magazine si o tentativa patetica de a impiedica aparitia focarelor in magazine .
      3 .Carantina nu a avut succes nicaieri exceptand cateva state in Asia .Succesul temporar nu este succes, la finele carantinei trebuie sa ai 0 noi cazuri nu cate aveai cand ai instituit-o .
      4 Urmeaza Mad Max versiunea cu pensionari
    • +11 (17 voturi)    
      ma intreb (Miercuri, 20 mai 2020, 10:05)

      Loyola [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      ce au simtit cei care au fost infectati de militianul de la Gerota si au suferit saptamani prin spitale. Care a vrut sa i se respecte dreptul la intimitate , mintind cu buna stiinta si punand in pericol vietile celorlalti.
      Daca la aeroport , de foarte multi ani accepti faptul ca esti scanat , descaltat si uneori dezbracat , in numele sigurantei tale , la fel si aici poti accepta o perioada sa te supui unor reguli pentru binele comun.
      Libertatea ta de constiinta nu a fost incalcata intrucat nu ai fost impiedicat sa gandesti.
      Si mai este un lucru -drepturile si libertatile tale sunt ok atata timp cat nu incalca drepturile si libertatile celorlalti. Si eu de exemplu , am dreptul de a fi protejat de actiunile celorlalti. De a nu fi imbolnavit de altul care isi manifesta dreptul la constiinta.
      Ca in momentul de fata anumite actiuni ale autoritatilor sunt mai mult sau mai putin discutabile , sunt de acord . Dar, vazand ca si altii , mai bine cotati ca noi se poticnesc rau in a rezolva problema, e acceptabil .
      Sper si imi doresc ca acest cosmar sa se termine mai repede , sa revenim la viata de dinainte. Altfel ,
      daca lucrurile merg prost ,privatiunile de acum pot sa ni se para huzur mai tarziu.
    • +3 (15 voturi)    
      Drepturi ... (Miercuri, 20 mai 2020, 10:15)

      Tore [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      Toata lumea vorbeste numai de drepturi. Toti au doar drepturi. Nimeni nu are nici o obligatie. Dar lucratorii din acele magazine, dar ceilalti oameni nu au dreptul sa nu fie infectati de toti ignorantii si frustratii care fac circ de la o banala masurare de temperatura? Da, nu este cea mai eficienta, nu garanteaza ca te depisteaza precis, dar este CEVA. Este stare de urgenta/alerta. Pentru asta au fost ele inventate, sa instituie masuri speciale. Nu pentru toti circarii care au o idee fixa si proasta.
      Care ar fi alternativa? Sa ii lase pe toti liber pe strazi? Si oamenii normali la cap sa se baricadeze in case, nu? Ca sa poata ceilalti sa isi exercite drepturile. Cand o sa intelegem sa nu ne gandim strict la propria fiinta si sa nu luam din jurul nostru doar ceea ce ne convine noua?
    • -2 (16 voturi)    
      Drumul spre iad... (Miercuri, 20 mai 2020, 10:30)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      ... e pavat cu bune intentii.

      Asta i-as raspunde domnului Arafat sau domnului Danilet atunci cand mi-ar spune ca toate aceste actiuni de restrangere/limitare (de fapt, de suspendare) a drepturilor omului avand ca pretext COVID-19 ar fi necesare pentru "asigurarea sanatatii cetatenilor".

      Sa nu me miram mai apoi, la vreunul din scrutinurile viitoare, ca cetatenii RO vor alege vreun partid sau candidat extremist, ultra-nationalist care le va promite revenirea in integralitate a drepturilor pierdute sub pretextul pandemiei daca il vor alege pe el. Toata aceasta mascarada este o sabie cu doua taisuri. Adesea cei care vor avea de suferit sunt victimele nevinovate, asa-zis "colaterale", ce vor fi sacrificate in drumul spre iad.

      Dar nu trebuie sa ma credeti pe mine, acum. E suficient sa asteptati si sa vedeti cum se infaptuieste viitorul. Chiar e atat de simplu.
      • -6 (8 voturi)    
        CORECT! Covidul le-a spalat creierele! (Miercuri, 20 mai 2020, 11:12)

        CezarN [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

        De la mine ai PLUS.
    • -4 (6 voturi)    
      Ups, mi-am luat MINUS pe HotNews (Miercuri, 20 mai 2020, 10:31)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      :(
    • +5 (13 voturi)    
      Dar dreptul meu? (Miercuri, 20 mai 2020, 11:15)

      Barthales [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      1. Dreptul lui, individual, a fost îngrădit prin lege pentru a fi respectat dreptul colectiv, al celor care nu vor să se expună unui risc crescut al infectării.
      Așadar, dreptul lui se suspendă atunci când încalcă dreptul altora. Iar drepturile astea nu și le arogă fiecare după cum îl taie capul, ci sunt stabilite prin lege, care până la proba contrarie, nu a fost declarată neconstituțională și nici nu s-a obținut vreo condamnare la CEDO, referitor la obligativitatea termoscanării. E atât de simplu!
      2. Dacă permite termoscanarea și se constată că are temperatură, nu i se permite accesul, dar poate apela la serviciile sociale, așa că nu i se încalcă nici un drept la viață.
      3. Sofismele astea să le țină pentru el. Sunt convins că a plecat la alt magazin unde a acceptat să fie termoscanat.
      • -4 (4 voturi)    
        alo (Miercuri, 20 mai 2020, 12:37)

        Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui Barthales

        Alo, aceasta scanare nu este reglementata si nici impusa de vreun act normativ. Este reglementata distantarea sociala la 1.5 m dar aceea nu se respecta cind esti scanat. Asa ca, usor cu pianul pe scari
        • +2 (4 voturi)    
          Ai citit HG 394/2020? Ignoranților! (Miercuri, 20 mai 2020, 15:12)

          Barthales [utilizator] i-a raspuns lui Ipse1954

          HOTĂRÂRE nr. 394 din 18 mai 2020
          Anexa 3 Art. 9 pct. 3
          ”Articolul 9
          În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
          ...
          3. Se instituie OBLIGATIA instituțiilor și autorităților publice, OPERATORILOR ECONOMICI și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, TRIAJUL EPIDEMIOLOGIC și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru VIZITATORI ...”
          • -1 (1 vot)    
            ? (Miercuri, 20 mai 2020, 21:38)

            Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui Barthales

            nepublicata
            • 0 (0 voturi)    
              Ești varză! (Joi, 21 mai 2020, 10:23)

              Barthales [utilizator] i-a raspuns lui Ipse1954

              Publicată În MOf 410 din 18 mai 2020
          • 0 (0 voturi)    
            plus (Joi, 21 mai 2020, 10:22)

            Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui Barthales

            Cit am fost in toiul pandemiei, cu restrictii mult mai drastice, nu se lua temperatura. Acum se ia pentru un motiv simplu: sa traiasca si importatorul oricare ar fi el. Frumoasa afacere! Si mai vie si hotomanul ala de arahat si vorbeste de morti de parca de asat impunele acum chestia cu temperatura.
            • 0 (0 voturi)    
              Compari mere cu pere (Joi, 21 mai 2020, 11:13)

              Barthales [utilizator] i-a raspuns lui Ipse1954

              Când eram în starea de urgență, câți oameni erau în magazin în același timp?
              Acum, în starea de alertă, câți oameni sunt în magazin în același timp?
              Chiar nu vezi lucrurile astea simple?
              Sau ești troll?
              Referitor la cine face bani din asta, e altă discuție. Bine ar fi fost să nu fie un importator, ci un producător din România. Dar pentru asta ar trebui ca românii să nu mai voteze psd, alde, pro romania.
  • +3 (25 voturi)    
    I-am întrebat de curiozitate (Miercuri, 20 mai 2020, 9:10)

    Neutryno [utilizator]

    Pe paznicii care m-au verificat ieri ce temperatura am. La Lidl 34, 2 si la Carrefour 33,5. Ce sa zic, super-relevant!
    Parca m-am simtit in siguranta, cum ar zice dl Dănileț. Doar mai aveam o marja de 3-4 grade. Evident ca temperatura reala, luata acasa, era de 36,8-37,0.
    Mie imi este chiar simpatic acest domn judecător, se implică, l-am aplaudat la o conferință acum vreo 2 ani, dar corectitudinea lui politică de acum deja se apropie de paranoia guvernanților.
    • +7 (11 voturi)    
      Inseamna ca ai fost cuminte (Miercuri, 20 mai 2020, 9:42)

      lazarus101 [utilizator] i-a raspuns lui Neutryno

      ai grija ce scrii pe aici ca se poate da un ordin prin care brusc toate scanerele o sa te dea cu febra si n-o sa mai ai acces la alimente. Practic o sa ai de ales sa mori de foame sau sa te predai pentru re-educare in spital cu pretext de covid!
    • -1 (7 voturi)    
      depinde de conditiile de masurare (Miercuri, 20 mai 2020, 10:08)

      ember [utilizator] i-a raspuns lui Neutryno

      ti-a fost luata temperatura la suprafata pielii, cel mai probabil la frunte, tu venind de afara si avand contact cu mediul exista inevitabil un schimb termic. Stand acasa ai ajuns la un echilibru termic si poate ai luat temperatura dintr-o portiune mai putin expusa a pielii, evident ca asta e cea reala. Masurarea facuta la magazine nu e un act medicat precis ci pur si simplu o metoda de triere a celor care prezinta semnale de alarma cu privire la infectare.
      • -6 (8 voturi)    
        triere se facea si la Auschwitz (Miercuri, 20 mai 2020, 11:26)

        A Dandanache [utilizator] i-a raspuns lui ember

        Pai si aia care triau la Auschwitz ii trimiteau pe cei cu "semnale de alarma" stim bine unde....
    • -2 (4 voturi)    
      citeste ca sa intelegi. (Miercuri, 20 mai 2020, 11:52)

      dinfranta [utilizator] i-a raspuns lui Neutryno

      https://adevarul.ro/news/societate/de-arata-cifre-aiuritoare-termometrele-infrarosu-1_5ec406745163ec4271f0c7e7/index.html
  • +1 (11 voturi)    
    Dar refuzul? (Miercuri, 20 mai 2020, 9:53)

    @mario [utilizator]

    OK, termoscanarea nu e o problemă, e făcută fără să te atingă, etc.Dar dacă îmi refuză accesul în magazin (sau unui copil dreptul de a susține un examen) pe baza acestei termoscanări, nu e o încălcare a drepturilor? Va fi interesant de aflat câte cazuri de covid vor descoperi cu aceste termometre.
    • +2 (14 voturi)    
      Aeroport, febra si drepturi (Miercuri, 20 mai 2020, 11:54)

      oopsie_daisy [utilizator] i-a raspuns lui @mario

      Dar in aeroport, cand se refuza accesul unuia cu bomba, nu e o incalcare a drepturilor lui? De dragul dreptului la viata al celorlalti? Cam asa e si cu ala cu temperatura. E o bomba biologica care poate detona in magazin, si afecteaza dreptul celorlalti la sanatate.

      Daca vrea alimente, n-are decat sa isi trimita nevasta, sotul, copilul sa cumpere in locul lui (presupunand ca ei nu au temperatura). Daca toti sunt cu febra, exista servicii sociale la care se poate apela pentru ajutor.

      Asa ca scutiti-ma cu sofismele astea de doi lei.
      Pana sa nu fie niciun COVID, la toate joburile in care am lucrat, la protectia muncii ni s-a spus clar: ai febra, stai acasa, ia-ti concediu medical, pentru ca nu vrem sa iti imbolnavesti colegii. Era ceva normal si bine inteles de toata lumea, nimeni nu se plangea ca ii sunt incalcate drepturile (la munca, la salariu, la draci-laci) .

      Doar acum de cand cu COVIDul, aparent toti care au febra nu mai pot sta in casa, abia asteapta sa mearga la magazin, unde isi pierd, vezi Doamne, drepturile.
      • 0 (4 voturi)    
        Concediu medical la 37.3? (Miercuri, 20 mai 2020, 17:10)

        @mario [utilizator] i-a raspuns lui oopsie_daisy

        De la 37.3 până la bombă biologică e cale lungă...
        Cum poate un copil să nu fie primit la examenul de Bacalaureat pentru că are 37.3? Poți avea temperatura asta din foarte multe motive, inclusiv pe fond emoțional. Iar probabilitatea să rezolve vreo ceva cu asta e apoape zero.
        • 0 (2 voturi)    
          in conditii normale poate da (Miercuri, 20 mai 2020, 18:32)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui @mario

          In conditiile actuale nu.
  • -3 (5 voturi)    
    oare? (Miercuri, 20 mai 2020, 9:58)

    Ipse1954 [utilizator]

    Dar daca ti se interzice intrarea in magazin pe baza unei masurari arbitrare? Nu este impusa de nici o reglementare. In schimb este impusa distanta de 1.5-2 m care in acest caz nu se respecta. Dar, ca si in alte cazuri (cind m-a injurat in privat pentru ca nu am fost de acord cu colegi ai dinsului care incalcau legea), legea este de gumilastic. Strict legea, cea invocata de acest judecator.
  • -3 (11 voturi)    
    nu se atinge niciun drept ? (Miercuri, 20 mai 2020, 9:58)

    blacksheep [utilizator]

    "cetățenii care au ceva de reproșat să o facă în condiții legale"
    Care sunt conditiile legale?
    Deci daca nu poti sa cumperi alimente ar trebui sa dai in judecata pe cine, magazinul cu pricina, guvernul?
    Este aberant. Nu credeti ca persoana in cauza poate muri de foame pana I se face dreptate?
    Conditionarea accesului intr-un magazin alimentar, supermarket, institutie publica ... de masurarea temperaturii nu atinge cumva dreptul acelui om.
    Masurarea temperaturii de catre o persoana fara calificare in domeniu care nu poate interpreta acele valori ce este?
    Poate ar trebui sa cerem certificatul de calibrare al termometrului comform standardelor europene in vigoare.
    Sunt sigur ca multe nu sunt comforme si au erori peste limita admisibila. Cineva a facut o afacere buna din vanzarea lor.
    Daca este obligatoriu sa purtam masca si manusi in spatii inchise, cum putem infecta alte persoane?
    Exista foarte multe motive pentru care putem avea temperatura crescuta si nu neaparat din cauza acestui virus, sau pentru ca esti bolnav.
    Orice doctor poate confirma acest fapt. Putem merge pe jos sau cu masina cand temperaturile sunt ridicate afara iar temperatura corpului va fi mai mare, sau femeile care sunt in acea "perioada".
    Daca exista persoane care nu respecta regulile elementare impuse de pandemie, trebuie sa fie penalizata toate populatia.
    Era de asteptat din partea unui judecator mai multa capacitate de analiza si sinteza, mai ales referitor la drepturile omului. De la politicieni oricum nu ne putem astepta la nimic bun.
    • -4 (8 voturi)    
      Vei lua minusuri de la spalatii pe creier (Miercuri, 20 mai 2020, 12:33)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui blacksheep

      dar de la mine ai un PLUS!
  • +1 (11 voturi)    
    Conditionarea accesului de termoscanare (Miercuri, 20 mai 2020, 10:03)

    marc.andre [utilizator]

    Asta e problema: obligativitatea magazinelor sa asigure termoscanarea tuturor si interzicerea accesului in magazine celor care nu se lasa termoscanati. In starea de Urgenta macar aveam dreptul (cu declaratie) sa cumparam alimente de stricta necesitate. Acum nici asa nu se mai poate, daca refuzi termoscanarea. Desi s-au "relaxat" constrangerile!

    :)
  • 0 (12 voturi)    
    În Vest nu există această obligație (Miercuri, 20 mai 2020, 10:15)

    Octav_I [utilizator]

    Să ne răspundă Dl. Judecător de ce România pare a fi singura țară din UE cu obligația verificării temperaturii - deși toată Europa e în relaxare, iar noi am avut un număr infim de cazuri comparat cu Italia, Franța etc :-)
    • -1 (9 voturi)    
      Pentru ca trebuie sa te simti tot mai NEom (Miercuri, 20 mai 2020, 11:20)

      CezarN [utilizator] i-a raspuns lui Octav_I

      Pe zi ce trece, pe an ce trece, pe generație ce trece.
      Tot mai controlați, tot mai îngrădiți, ca în staul.
      Pentru ca oamenii de astăzi nu au luptat și murit pentru libertatea pe care o au. Au primit-o cadou și o amanetează ușor pe iluzia siguranței și a sănătății oferita de niște politicieni marionete și niște păpușari de-ai lor din umbra.

      Ei(cei spălați pe creier) zic ca vor sa moara cât mai putini și de aceea accepta sa plătească asta cu libertatea lor, însa ceea ce nu înțeleg ei este ca recâștigarea libertăților pierdute va face mult mai multe victime. Enorm de multe.
  • 0 (10 voturi)    
    ok (Miercuri, 20 mai 2020, 11:24)

    Ana Armanca [utilizator]

    La ce folosește termoscanarea?! Toate femeile au peste 37 în perioada de fertilitate.Măsurarea temperaturii bazale este o metodă contraceptivă, dacă nu știați. Există apoi o mulțime de boli, în afara celor infecțioase care dau stări subfebrile zile, luni, sau chiar ani întregi. Cu ei ce se întâmplă, îi oprim să își cumpere mâncare?! Vă dau aici o listă cu boli care dau și febril/subfebril. Poate ne mai trezim!

    • Reumatismul articular acut;
    • Maladia Kawasaki- febra are o durată de 15-20 de zile fără răspuns la tratament; la sindromul febril se adaugă conjunctivita, manifestări buco-faringiene, eritem, afectare ganglionară, afectare cardiacă-miocardită, pericardită, diaree, artralgii, manifestări oculare, meningeene;
    • Artrita juvenilă - tabloul clinic este reprezentat la debut de febră ridicată cu durată de săptămâni şi luni înainte de apariţia semnelor cutanate şi articulare;
    • Lupusul eritematos sistemic;
    • Poliarterita nodoasă;
    • Boala Crohn.

    . Cauze hematologice şi tumorale ce pot determina instalarea unui sindrom febril sunt reprezentate de:
    • Leucemiile acute;
    • Limfoame maligne Hodgkin sau non-Hodgkin;
    • Tumori precum feocromocitomul, neurobalstomul, nefrobalstomul (tumora Wilms).

    . Alte cauze de sindrom febril prelungit:
    • Medicamente, cel mai frecvent antibioticele precum betalactaminele; odată oprită terapia cu antibiotice, febra se remite în 24 de ore;
    • Febra de resorbţie după contuzii, infarcte, necroze aseptice;
    • Febra endocrină din hipertiroidie, hiperestrogenie;
    • Febra din bolile metabolice sau ereditare precum boala Addison, guta, boala Fabry;
    • Febra simulată;
    • Febra din anemia feriprivă a sugarului;
    • Febra din diabetul insipid;
    • Febra de orgine centrală ce apare de obicei la tumori din regiunea diencefalică, în encefalite, in hemoragia meningee, traumatisme craniene, encefalopatia cronică infantilă;
    • Febra de cauză necunoscută.
    • -3 (7 voturi)    
      va rugam (Miercuri, 20 mai 2020, 11:39)

      cucuveauamov [utilizator] i-a raspuns lui Ana Armanca

      nu mai induceti indoieli. Cei care au ce ziceti dumneavoastra acolo nu s-au #spalat suficient pe maini, deci ... la puscarie!
    • -4 (8 voturi)    
      Corect (Miercuri, 20 mai 2020, 12:07)

      blacksheep [utilizator] i-a raspuns lui Ana Armanca

      Domnul Danilet poate nu stie ( ceea ce nu il absolva de aceasta declaratie rusinoasa pentru un judecator ), dar domnul Arafat este doctor, oare nu stie aceste mici detalii despre posibilitatea de a avea temperatura ridicata din diverse motive care nu au nici o legatura cu acest virus.
      • -1 (5 voturi)    
        Arafat stie, dar executa ordine (Miercuri, 20 mai 2020, 12:39)

        marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui blacksheep

        Cum credeti ca a rezistat eroic in timo ce s-au schimbat atatea guverne? Asta nu da de gandit nici unui jurnalist adevarat de la HotNews? O ancheta, ceva? Nu, sigur nu de aici.
  • 0 (2 voturi)    
    Citesti si te ingrozesti (Miercuri, 20 mai 2020, 20:47)

    gigiK [utilizator]

    Citesti comentariile si te ingrozesti. Cum a ajuns o banala masurare a temperaturii cel mai discutat subiect. Cand se cere CNPu', adresa, numarul de telefon pentru cea mai mica formalitae, inclusiv in supermarketuri nu are nimeni nicio problema. Dar doamne fereste sa-ti masoare cineva temperatura. Daca e aparatul neomologat ? Daca cumva masoara si altceva decat temperatura ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by