​Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Consiliului Superior al Magistraturii prin care judecătorul Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj a fost sancţionat disciplinar în anul 2019 pentru un mesaj postat pe Facebook.

Cristi DaniletFoto: Hotnews

Instanţa supremă a respins contestaţia făcută de Danileţ împotriva deciziei din 7 mai 2019 luată de Secţia pentru judecători a CSM în materie disciplinară, prin care magistratul a fost sancţionat cu o diminuare de 5% din indemnizaţie, pe o perioadă de 2 luni, pentru încălcarea unui articol din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Judecătorul Cristi Danileț a fost sancționat în mai 2019 de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM după ce scria, pe Facebook, că armata ar putea ieși în stradă pentru ”a păzi democrația”

"Poate că cineva remarcă totuşi succesiunea atacurilor, destructurărilor şi decredibilizărilor la adresa următoarelor instituţii: DGIPI, SRI, SPP, Poliţia, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus şi tare a 'abuzurilor instituţiilor de forţă'. Ştim cu toţii ce ar însemna lipsirea de eficienţă sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituţii: servicii, poliţie, justiţie, armată? Şi, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora 'Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (...) a democraţiei constituţionale'? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind ... democraţia, că tot am văzut azi că e în scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizaţi că ar fi ... constituţional!? Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor", scria Danileţ.(Sursa: AGERPRES)