Bloomberg: Europa de Est se îndreaptă spre cea mai mare criză economică de la căderea comunismului

de RA     HotNews.ro
Luni, 18 mai 2020, 15:55 Actualitate | Esenţial


Euro
Foto: pxfuel.com
Dezastrul produs de pandemia coronavirusului se face simţit şi în Europa de Est, o regiune care a înregistrat cele mai mari creşteri economice la nivel european în primul trimestru din acest an. Acum, însă, mai toate ţările din zonă sunt ameninţate de o criză economică ce ar putea aminti de perioade economice de la căderea comunismului, scrie Bloomberg.

Chiar dacă ţările regiunii dintre Marea Baltică şi Marea Neagră nu au avut număr record de morţi din cauza COVID-19, ele au fost însă puternic lovite de închiderea fabricilor, a magazinelor, de scăderea profiturilor companiilor şi de creşterea ratei şomajului.

Încetinirea creşterii economice a început cu Polonia, unde cifrele au fost mai mici faţa de cele estimate, în Ungaria această creştere s-a înjumătăţit la finalul lui 2019. Economiile Cehiei şi Slovaciei s-au contractat, în timp ce ale României şi Bulgariei au crescut peste aşteptări, dar acest lucru s-ar putea schimba în lunile aprilie - iunie.

Economia întregii regiuni s-a contractat cu 1,1% în total față de trimestrul precedent, cea mai gravă scădere din 2010 până în prezent, potrivit Capital Economics. Totuşi, o scădere mai mică faţă de scăderea record de 3,8% din primul trimestru, înregistrată de ţările din zona euro, principala destinație de export pentru statele din Europa de Est.

Skoda Auto, cea mai mare companie cehă, a suferit o scădere a producţiei cu peste 100.000 maşini în ultimele luni, în care fabrica a fost închisă, iar livrările de maşini au scăzut cu un sfert în primele trei luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Analiştii amintesc şi de rivalul lui Skoda Auto, Dacia Renault România care a început deja să-şi revină datorită comenzilor din Germania, Franţa şi Marea Britanie.

"Totuşi, revenirea economică va fi mai lentă decât ne-am aşteptat", susţin reprezentanţii Băncii Centrale a Cehiei, citaţi de Bloomberg.

„Probabilitatea de a evita recesiunea este foarte mare” în România, a spus Andrei Rădulescu, economist la Banca Transilvania. „Potrivit scenariului nostru, economia României ar creşte cu un ritm mediu anual peste 2,5% în perioada 2020-2022”, a mai declarat el, pentru Bloomberg.

Economiile din estul UE vor continua probabil să depăşească Europa occidentală după ce epidemia va trece, susține Beata Javorcik, economistul principal al BERD. Ţările estice au reacţionat mai rapid decât cele vestice, inclusiv Franţa, Spania şi Marea Britanie, ceea ce a dus la un număr mult mai redus de decese cauzate de coronavirus.

Cu toate acestea estimările specialiştilor par să contureze o criză care va aminti de transformările dureroase prin care a trecut această zona a Europei în urmă cu 30 de ani, când scăderile au fost drastice, de la 13% din PIB în Polonia, până la 40% în România şi Bulgaria, mai scrie Bloomberg.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8767 vizualizari

  • +11 (13 voturi)    
    cand unii scad.. (Luni, 18 mai 2020, 16:07)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... altii urca. nu-ti mai iei cazan de la cehi, iei de la romani.. mai ieftin si suficient de bun.
    nu mai cumperi ardei copti de la polonezi, iei castraveti de la bulgari ca-s mai ieftini si mai buni.
    • +1 (1 vot)    
      romania si bulgaria... (Marţi, 19 mai 2020, 13:39)

      stilatu [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      cele mai corupte tari din uniune, inregistreaza cresteri ...
      ne amintim de productiile record de pe vremea lui ceasca si de goliciunea din magazine...
      in cateva luni o sa fie scadere masiva a economiei, iar daca mai tine si seceta, ne-am ars rau de tot... sper ca uniunea o sa dea cei 500 euroi lunar la cei din sistemul sanitar pe toata perioada covidului, plus cei 30 % sporuri la doctori, altfel nu stiu de unde imprumutam bani sa tinem un sistem bugetar care si asa nu face nimic in afara de a toca banii colectati, de vreo doua luni juma' multe unitati bugetare nu lucreaza sau lucreaza pe avarie si nimeni nu a observat asta....
  • +4 (4 voturi)    
    Atata timp cat nu ne imprumutam e ok. (Luni, 18 mai 2020, 16:50)

    Lok [utilizator]

    Dar stim ca nu va fi asa, 7-0 pentru banci. Bravo lor, le-a iesit, creditarea va fi asigurata multi ani de acuma incolo.
  • 0 (14 voturi)    
    Realitate vs Bloomberg si toate agentiile astea (Luni, 18 mai 2020, 16:54)

    ggiiggii [utilizator]

    Comparati realitate din strada cu ce zic aceste asa zise agentii de rating...si veti vedea ca strada are intotdeauna dreptate.
    Voi nu ati vazut cum au cumparat Romanii in plina pandemie...au rupt comenzile online, magazinele de constructii erau full...s-a vandut la capul gol.
    Ce criza visati voi acolo...ca nu se prea vede in strad nicio criza
    • +8 (12 voturi)    
      asa a fost si in 2008 (Luni, 18 mai 2020, 21:08)

      John_Re [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      cand Basescu si Tariceanu spuneau ca economia duduie.

      asteapta cateva luni si te vei lamuri.
    • +2 (2 voturi)    
      Criza va veni din faptul ca statul nu a incasat. (Marţi, 19 mai 2020, 8:39)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      Deci se va imprumuta, si tu vei plati taxe pana vei intelege de ce nu e bine ce s-a intamplat. Apoi cateva sectoare au fost si vor fi lovite cu doua luni de pauza, si alea vor fi obligate la imprumuturi sau faliment.
    • +1 (1 vot)    
      Diaspora (Marţi, 19 mai 2020, 14:50)

      romi74 [utilizator] i-a raspuns lui ggiiggii

      Ăia au fost banii diasporei, care au venit în țară cu milioane de euro în ultimele luni. Dar se vor termina curând și atunci vom vedea adevărata realitate a crizei. Cam de prin toamnă, după ce sparg și ultimii bani la mare și la munte.
  • +3 (17 voturi)    
    Bloomberg a inceput sa semene cu FormulaAS (Luni, 18 mai 2020, 17:02)

    AliKimiku [utilizator]

    Ma intreb daca copii care scriu acolo erau nascuti in "89 si au idee despre ceea ce a insemnat economia centralizata si de ce a cazut ea.
    Vad ca nici macar nu se obosesc sa compare cu criza din 2008 ca si cum nu ar fi existat.
    Nu stiu cum extrapoleaza ei o scadere a PIB-ului de 1-3% la una de 13-40% .
  • +5 (9 voturi)    
    Daca Bloomberg (Luni, 18 mai 2020, 23:01)

    RoyPeters [utilizator]

    stabileste ca trebuie sa fie cea mai mare criza economica in ultimii 30 de ani, atunci ordinul se executa intocmai si la timp, eventual cu o scadere si mai mare , ca Bloomstein sa fie cat mai fericit de cat de destept este, iar noi cat de fraieri si obedienti suntem.
    • +5 (5 voturi)    
      Probabil vor sa miste bursele inspre asta (Marţi, 19 mai 2020, 8:41)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui RoyPeters

      Un zvon de uneori deajuns. Trebuie doar sa inceapa cu plebea necunoscatoare economic care isi retrage putin finantarea dintr-un zvon, pentru a face armasar din tantar.
  • +8 (12 voturi)    
    ya' right (Luni, 18 mai 2020, 23:21)

    razeshu [utilizator]

    nici Tariceanu nu vedea criza in 2008. Nu am asteptari de la un ziarist "milenial" care scrie de la Mc in timp ce isi mananca "senvisu" si se documenteaza din 2 grafice cautate e Gugle. Si nici in declaratiile bancherilor nu cred. Ei trebuie sa transmita optimism clientilor. In ce ii priveste pentru ei e win-win: daca e criza vor imprumuta Guvernul . Daca nu e criza imprumuta populatia. Si Guvernul dar ceva mi putin :)
  • +2 (2 voturi)    
    e ok (Marţi, 19 mai 2020, 10:31)

    hanu [utilizator]

    suntem obisnuiti cu mizerii, mai ales astia care am prins un pic comunismul. Va fi mai dur pt tineri. In plus, nu as vrea sa fiu unul dintre guvernanti in apele tulburi care urmeaza...
  • +2 (4 voturi)    
    Nu ne sperie nimic, Mr. Bloomberg! (Marţi, 19 mai 2020, 11:13)

    John M. [utilizator]

    De cand ne nastem ni se spune ca vom duce o viata de rahat.
    Politicieni de toate culorile ne-au pacalit de-a lungul timpurilor si noi ne-am ambitionat sa supravietuim. Iar de cand suntem liberi sa plecam in Occident, ne vom castiga painea acolo si vom petrece in Romania anii de pensie.
    Vorba cantecului,"Nu ne-am nascut in locul potrivit"...
  • -1 (1 vot)    
    ? (Marţi, 19 mai 2020, 14:36)

    Gigi Kent [utilizator]

    Decat Europa de Est?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by